ACTUAL 13 AUGUST 2021 Suplimentări la CFR în acest weekend spre Litoral și centre de pelerinaj - Mersul trenurilor de Sfânta Maria
ACTUAL 05 AUGUST 2021 INCIDENT FEROVIAR GRAV Vagonul unui tren privat de marfă a deraiat în stația Medgidia
ACTUAL 02 AUGUST 2021 Cătălin Drulă, îndemnat de colegii de partid să verifice modul în care CFR închiriază locomotive
ACTUAL 01 AUGUST 2021 Răbdare, apă și mâncare. Trenurile CFR ar putea circula mai încet cu 20-30 de km/oră, din cauza caniculei
ACTUAL 29 IULIE 2021 Dan Barna îl apără pe şeful CFR Călători, după declarațiile nepotrivite: „Să judecăm oamenii după ceea ce fac, mai puţin după ceea ce spun. A fost un context nefericit”
ACTUAL 29 IULIE 2021 Trenul cu copii plecat din Mangalia de miercuri, întârziere de peste 13 ore. A schimbat 3 locomotive - MOTIVUL invocat de CFR Călători
ACTUAL 21 IULIE 2021 CFR SA nu își mai poate plăti angajații. 20.000 de oameni vor primi doar o treime din salariu
ACTUAL 18 IULIE 2021 Întârzieri de sute de minute la două trenuri care veneau de la mare către București. Ce spune CFR Călători
ACTUAL 24 IUNIE 2021 CFR Călători lansează astăzi aplicația pentru bilete online. Cum poți scăpa de cozile infernale de la ghișeu
ACTUAL 04 IUNIE 2021 Bilete cu preț redus pentru românii care merg cu trenul în Europa, în vacanță - Țările unde e valabilă OFERTA CFR
ULTIMELE STIRI 17 FEBRUARIE 2021 JOI, ora 18:00: Cum au fost căpușate Căile Ferate Române în ultimii 30 de ani - Dezvăluiri senzaționale la Culisele statului paralel
ACTUAL 07 FEBRUARIE 2021 42 trenuri introduse de mâine în circulație de CFR Călători, odată cu reluarea cursurilor în școli
ACTUAL 14 IANUARIE 2021 CHECK-IN. Cum se modernizează CFR după pierderi de milioane: investiție cu stil
ACTUAL 07 IANUARIE 2021 CFR Călători anunță modernizări: cum vor arăta noile uniforme ale "nașilor" de tren
ACTUAL 30 DECEMBRIE 2020 ”Trenurile Zăpezii” - lansate pe 4 ianuarie. Reduceri la călătoriile spre stațiunile montane
ACTUAL 22 OCTOMBRIE 2020 România trece duminică la ora de iarnă. Anunțul CFR despre mersul trenurilor
ACTUAL 26 SEPTEMBRIE 2020 Mai multe trenuri cu vagoane de dormit și cușetă pentru pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iași
ACTUAL 24 IUNIE 2020 Trenurile internaționale revin în circulație! Primele destinații: Viena, Budapesta și Sofia
ACTUAL 13 IUNIE 2020 CFR Călători anunță repunerea în circulație a trenurilor internaționale pe ruta Craiova-Vidin, din 15 iunie
ACTUAL 11 IUNIE 2020 CFR Călători repune în circulație noi trenuri suspendate din cauza COVID-19. LISTA completă din 15 iunie
ACTUAL 22 MARTIE 2020 Măsuri COVID-19. ANUNȚ CFR Călători: Mai multe trenuri de noapte, suspendate până pe 17 aprilie