PSD, prima reacţie după atacul lui Klaus Iohannis: Declaraţiile preşedintelui, iresponsabile!

12 Iunie 2018

PSD a avut o primă reacţie, după ce Klaus Iohannis a lansat un atac fără precedent la adresa coaliţiei de guvernare, dar mai ales la adresa lui Dragnea. Astfel, PSD cataloghează declaraţiile preşedintelui drept "iresponsabile".

Redăm, în continuare, comunicatul PSD în care se precizează că declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis sunt iresponsabile:

"Partidul Social Democrată consideră că declarațiile recente ale președintelui Klaus Iohannis referitoare la Decizia Curții Constituționale privind soluționarea conflictului dintre președinte și ministrul Justiției reprezintă un atac deosebit de grav la adresa ordinii constituționale din România.

Intenția președintelui Iohannis de a pune în discuție, într-o dezbatere publică, decizia Curții Constituționale constituie un act de agresiune asupra acestei instituții fundamentale pentru sistemul democratic din România. Deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii – ele se execută, nu se discută! În logica președintelui Iohannis, orice decizie a unei instanțe de judecată din România ar fi pusă în discuție, în loc să fie de îndată executată. Mai mult decât atât, Curtea Constituțională este singura instituție abilitată să stabilească interpretarea corectă a Legii fundamentale. Nimeni altcineva, nici președintele, nici altă autoritate a statului și nici măcar societatea civilă, nu are dreptul să se substituie autorității CCR pentru a da verdicte cu privire la respectarea Constituției României.

Prin urmare, declarațiile președintelui Iohannis echivalează cu un îndemn la nesupunere în fața legilor și instanțelor judecătorești din România. După modelul președintelui Iohannis, orice cetățean poate întârzia după bunul plac punerea în aplicare a unei obligații legale, a unei amenzi sau a unei sentințe, pe motiv că vrea să înțeleagă mai bine motivarea celor care au emis sancțiunea. Este inadmisibil ca președintele Iohannis să insinueze că decizia CCR ar pune sub semnul întrebării independența procurorilor. În motivarea CCR se precizează explicit: „Controlul Ministrului Justiției constă în verificarea eficienței manageriale, a modului în care procurorii își îndeplinesc atribuțiile de serviciu (...). Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmării penale și soluțiile penale.” Nimeni, nici Curtea Constituțională, nici majoritatea parlamentară, nici ministrul Justiției și nimeni altcineva nu a pus nici măcar un moment în discuție independența procurorilor în administrarea cauzelor.

De altfel, chiar în noile legi ale justiției, adoptate cu votul majorității PSD+ADLE, este garantată în mod explicit independența procurorilor în instrumentarea cauzelor. Amendamentul introdus la Legea 303 privind statutul magistraților: Art. 3 alin. 1^1: „Procurorii sunt independenți în dispunerea soluțiilor, în condițiile prevăzute de Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.” Așadar, insinuarea președintelui că cineva ar dori să intervină în independența procurorilor este o acțiune deliberată de dezinformare a opiniei publice din România, ceea ce este incalificabil în raport cu funcția de președinte al republicii.

În același registru de dezinformare și intoxicare a cetățenilor români se încadrează și afirmația președintelui Iohannis că PSD sau CCR ar urmări „amputarea atribuțiilor sale”. Nu poți amputa ceva ce nu există. Constituția României nu conferă niciun rol președintelui României în revocarea procurorilor-șefi. Este deci o minciună că atribuțiile sale constituționale ar fi fost restrânse printr-un demers al PSD sau prin deciziile CCR.

Dimpotrivă CCR îi recunoaște președintelui rolul în verificare legalității procedurii de revocare a unui procuror șef. În schimb, CCR înlătură refuzul președintelui, după bunul plac al al unei cereri de revocare. Dacă un procuror șef a încălcat condițiile legale privind funcția sa, atunci acesta trebuie revocat, pentru că așa prevede legea!

Bunul plac al președintelui Iohannis nu poate fi mai presus de lege! De aceea nu poate refuza o cerere de revocare legală! Este deci amputat doar bunul plac al președintelui Iohannis, în niciun caz atribuțiile sale constituționale.

Nu în ultimul rând, PSD condamnă declarațiile ironice ale președintelui Iohannis cu privire la Statul Paralel, care în optica sa ar fi doar „o poveste”. Protocoalele secrete prin care justiția a fost subordonată serviciilor secrete reprezintă o realitate, nu o poveste. Abuzurile procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu „Portocală” care acum sunt cercetate penal, reprezintă o realitate, nu o poveste! Deciziile unor instanțe de judecată care au respins dosare DNA pe motivul falsificării probelor sau distorsionării unor interceptări nu sunt o poveste, ci realitate foarte concretă.

Achitările în marile dosare politice, făcute în funcție de agenda politică a celor aleși, reprezintă de asemenea, o realitate și nu o poveste. Miopia politică a domnului Iohannis cu privire la toate aceste abuzuri grave pune serios sub semnul întrebării autonomia sa decizională, mai ales în condițiile în care DNA a confirmat începerea urmăririi penale într-un dosar care îl vizează în mod direct pe președintele României. Nu în ultimul, PSD subliniază că, în alte recomandări adresate României, Comisia de la Veneția a precizat clar că deși decidenții politici au libertatea de a comenta critic deciziile CCR, aceștia au obligația să precizeze că le vor respecta, chiar dacă nu sunt de acord cu ele – o regulă fundamentală pentru ordinea constituțională a unui stat democratic”, se arată în comunicat.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Bogdan
12 Jun 19:01
CCR-ul nu poate amenda constitutia dupa bunul plac. Este foarte periculos ce se intampla in Romania. Avem un guvern ce dicteaza prin ordonante de urgenta doctorite la cheremul unor interese obscure si o curte constitutionala cu membrii numiti politic ce isi permit sa modifice constitutia dupa bunul lor plac. Nimic nu mai e sigur, nimic nu e sfant. Sigur ca Iohanis are dreptul sa refuze implementarea unei decizi CCR daca el crede ca este in interesul celor care l-au ales. Si el stie ca care l-au ales asteapta asta de la el. Trebuie sa stea ferm deoarece in asta sta urmatorul sau mandat. Vrea sa fie presedinte in continuare sau vrea sa se intoarca la predat fizica? Decizia e a lui
Răspunde
0 0
Udila
12 Jun 18:20
Mai draga psdistilor,daca hotărîrea CCR este obligatorie atunci si rezultatul referendumului din 2009 cu 300 de parlamentari si o singura camera este obligatorie.Sa fie pusa in practica.Deci cei numiti ca Ministrul justitiei si CCR numiti politic sunt mai tari ca 6,5 milioane de voturi date presedintelui de catre cetateni.Presedintele nu mai poate decât să semneze numiri sau demisii,altceva el nu mai are ce sa faca.A ajuns ca CCR sa modifice constitutia Romaniei. Rusine sa va fie pesedistilor
Un șobolan ardelean
Răspunde
0 0
jack
12 Jun 17:17
Bun ! Declaratia presedintelui României este corectă. CCR a dat o hotărîre care nu a tinut cont de CONSTITUTIE ! Asa i s-a DICTAT ! In urma deciziei CCR tu, lviu drganea ti-ai permis sa ameninți justițiaȘ procurori si judecători ! Tu liviu dragnea îi-ai pemtis sa încalci nu numia regulilel bunului simt ci lLEGILE ROMÎNIEI! In concluzie, despre ce ORDINE CONSTITUȚIONALA VORBESTI ? DEMISIA TA, DEMISIA LUI TARICEANU UN ALT SMECHERAS CARUIA II TREMURA TOT CE II ATIRNA DE FRICA SA NU FACA PUSCARIE, A PSD ALDE DIN OARLAMENT ! ALEGWRI ANTICIPATE, LA REVEDERE SI UN PRAZ VERDE ! DUPĂ CUM BINE ATI VAZUT ASEARA, OAMENII SUNT CU NERVII ÎNTINȘI LA MAXIM DATORITĂ IDIOȚENIILOR, A MAGARIILOR SI A ANLAFABETISMULUI DE CARE DATI DOVADA CU GUVERN CU TOT ! NU TREBUIE DECIT O MICA SCINTEIE CARE SA DECLANSEZE FOCUL CARE VA VA PÎRJOLI (SIGUR LA FIGURAT ASTA CA SA NU VA VINA IDEI CA CINEVA VA AMENINȚĂ !!)
Răspunde
0 0
romanka
12 Jun 18:25
5 Numai Dragnea are voie sa incalce toate legile; infractorul se crede stapanul universului.Taman el vorbeste? Aualeu; furaciosul NR.1 din Romania.
0 0
Edy
12 Jun 18:31
7 Auziți hastagistilor # ăștia care sunteți data viitoare vin și eu în București și dacă , președintele se pisa pe constituție pe care eu AM VOTATO ar o sa respect și Io reguli cum respecta el nesimțiților iohanis a început de când cu ponta "a trebuit sa moară oameni " hopaaa poi întrebarea e care ce cine cum ? Că doar nu pita ia băgat cu forța acolo și nici nu era clubul lui dar mai degrabă era unu dintre # iști hai sa nu fim ipocriți când ai convinge arata cu degetul uite curtea a spus acum că nu ai comvine e nasol și încă ceva codrutza nu e singuri procuror din țara noastră DNA nu pica se schimba doar șefu da de ce sa le ceri dilăilor care pina și la Halep au venit cu # rușine vouă fatza de Halep macar
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?