Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, la aniversarea unui prieten apropiat la Sibiu

14 Februarie 2015

Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa participă, sâmbătă după-amiază, la Sibiu, la o petrecere prilejuită de ziua de naştere a unui prieten, om de afaceri, alături de alte cupluri din cercul de apropiaţi ai familiei prezidenţiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unor surse locale, preşedintele Klaus Iohannis participă, sâmbătă, la Sibiu, la o petrecere organizată de omul de afaceri Liviu Amariei, cu ocazia împlinirii a 57 de ani.

Şeful statului a ajuns la petrecere în jurul orei 15.00, împreună cu soţia sa, Carmen Iohannis, preşedintele ţinând în mână un cadou şi un buchet de flori.

Klaus Iohannis i-a salutat pe jurnaliştii care îl aşteptau, dar nu a divulgat natura cadoului.

La petrecere mai participă alte câteva cupluri de prieteni apropiaţi ai preşedintelui: Simona Pop, şefa Serviciului Public de Sibiu: Preşedintele Administrare a Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar de Stat din cadrul Primăriei Sibiu, Paul Porr, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România, şi medicul Radu Urdea.



Petrecerea are loc în casa omului de afaceri, situată la doar câteva minute distanţă de locuinţa familiei Iohannis din Sibiu.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: Mediafax

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?