Mașină cu două femei, lovită de tren, în Hunedoara

15 Aprilie 2018
Accident grav de tren
Accident grav de tren

O maşină în care se aflau două femei a fost lovită de un tren de călători duminică, la trecerea de nivel cu calea ferată de pe DN66, în localitatea Livadia, judeţul Hunedoara, şoferiţa maşinii, în vârstă de 50 de ani, fiind rănită uşor şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Petroşani, a informat ISU Hunedoara.

Trenul de călători circula pe relaţia Cluj-Napoca-Bucureşti, în urma incidentului, traficul feroviar în zona Livadia fiind blocat, duminică după-amiază, timp de mai bine de o oră.

"La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi opt subofiţeri din cadrul Gărzii de Intervenţie Baru. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unei persoane din autoturism, care a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la UPU Petroşani", a arătat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Claudiu Iacob.

Potrivit primelor date ale poliţiştilor, vinovată de producerea accidentului este o femeie de 50 de ani, din judeţul Gorj, care nu a respectat semnificaţia semnalelor acustice şi luminoase de la trecerea peste calea ferată, fiind lovită de trenul Inter Regio, format din locomotivă şi două vagoane.

"În cauză a fost întocmit dosar penal", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Niţu.

Pasagera care se afla în autoturismul lovit de tren, o femeie de 62 de ani, nu a solicitat îngrijiri medicale, potrivit Agerpres.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?