Claudiu Manda a confirmat ce nu știa Tăriceanu. Cererea DNA a ajuns la Senat!

7 Noiembrie 2018

Tăriceanu, șeful Senatului, nu a fost informat, însă Claudiu Manda de la PSD confirmă: cererea DNA, de începere a urmăririi penale, a ajuns la Senat.

DNA a cerut Senatului încuviinţarea urmăririi penale împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu, la 10 ani de când era prim-ministru, pentru că ar fi luat mită în afacerea licenţelor Microsoft.

Deşi Tăriceanu a declarat că nu a fost informat cu privire la cererea DNA, Claudiu Manda, vicepreşedinte al Senatului, a afirmat, la Antena 3, că această solicitare a ajuns la Senat.

"Vreau să vă spun că a ajuns la Senat o astfel de solicitare. Am fost sunat spre după-amiază, însă nu am putut să confirm pentru că era pe perioada când se făcea transferul. Sunt zeci de file. Procedural, acestea vor ajunge la Biroul Permanent, iar de acolo la Comisia Juridică", a declarat Claudiu Manda.

Călin Popescu Tăriceanu a mai susţin că în timpul mandatului său de premier nu s-a făcut nicio plată către Microsoft.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?