Victor Ponta, declarații bombă despre Dragnea. Cum a ratat șeful PSD vizita în SUA

25 Martie 2019

După ce președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că a stat "la căpătâiul" lui Victor Ponta, liderul PRO România a explicat, la Realitatea TV, în exclusivitate, cum s-au petrecut, de fapt, lucrurile.

 ”Vreau să spun trei lucruri și apoi vom vorbi de ceea ce este cu adevărat important. 1. Eu nu am comentat niciodată boala domnului Dragnea pentru că nu știu ce boală are, nu am văzut niciun medic vorbind, nu l-am auzit decât pe Codrin Ștefănescu vorbind, nu am comentat, dar văd că are o obsesie în ceea ce mă privește de a-mi menționa numele. 2. Domnul Dragnea ori e mitoman, ori, nu știu, ia droguri pentru că nu a fost nicoiodată la spitalul la care am fost eu internat. A fost la Istanbul, o dată, la hotelul la care stăteam, împreună cu domnul Tăriceanu. Nu a stat la căpătâiul meu, a stat lângă mine, pe un fotoliu”, a precizat liderul Pro România. 

”De ce e incredibil? E prima dată când Dragnea vă minte în față? Sau repet, probabil că trăiește într-o lume în care nu realizează”, a replicat Victor Ponta la comentariul moderatoarei care a spus că ceea ce spune Ponta este incredibil. 

”3. Dacă vă interesează, atunci am și discutat cu domnul Dragnea și cu domnul Tăriceanu despre faptul că mă voi retrage din funcția de președinte al PSD pentru că nu era normal să fiu președinte de partid inculpat și i-am spus atunci de Rovana Plumb, pe care o voi propune. A avut cuvinte atât de urâte despre Rovana Plumb, încât acum, uitându-mă că este locul unu pe listă, eu cred că el tot ca în 2015 crede, nu ca acum. În aceste 5-6 zile cât a trecut, cât a fost bolnav, nu a fost, e treaba lui, nu mă interesează, eu îi urez sănătate, așa cum urez tuturor. În aceste zile s-au întâmplat trei evenimente: două despre care știți, unul despre care nu știți”, a mai spus Victor Ponta. 

Ponta: ”Camera Deputaților este folosită ca avocat pentru o persoană fizică, pentru domnul Dragnea”



”În primul rând, domnul Dragnea nu s-a prezentat la proces, crezând că se va amâna procesul, dar acesta nu s-a amânat. În al doilea rând, domul Dragnea și-a delegat atribuțiile domnului Iordache, care vineri a sesizat Curtea Constituțională, cu un conflict între puterile statului, care este indentic cu solicitarea făcută de avocații domnului Dragnea, deci practic Camera Deputaților, și eu fac parte din Camera Deputaților, și nu m-a întrebat nimeni dacă sunt de acord sau nu. Este ceva extrem de grav, Camera Deputaților, o instituție a Statului, din care facem parte 330 și ceva de deputați, nu ne-a consultat nimeni, Camera Depitaților este folosită ca avocat pentru o persoană fizică, în cazul de față, domnul Dragnea”, a mai precizat Ponta. 

Liderul Pro România a făcut dezvăluiri de senzație, în exclusivitate, la Realitatea TV.

”Al treilea lucru pe care nu îl știți și pe care îl voi povesti zilele următoare, exact când aflam că domnul Dragnea este în spital, cu dureri atroce, domnul Dragnea a făcut cerere de viză pentru Statele Unite ale Americii, să plece la AIPAC împreună cu doamna Dăncilă, și nu i s-a dat viză. S-a dat, dar de fapt s-a anuluat, e o chestie cu totul specială și așa de bolnav era, încât își lua viză să plece în America. Deci problema noastră de fapt asta este de ce minte domnul Dragnea?”, a mai spus Victor Ponta, la Realitatea TV. 

 

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Ura si disperarea,v-a mâncat omenia !
26 Mar 10:52
Toate le stie dl Ponta despre dl Dragnea,dar că a fost absovent de facultate/cred la stat/,nu ca procuror că am ințeles ca nu a făcut ce fac procurorii,ce infracțiune este cea comisă de dl Dragnea ?Dacă o instantă poate crea infrctori azi,se datoreaza contribuției dlui Ponta la introducerea in sistem de oameni si metode de a condamna pe cine nu convine sistemului.Deci ,faptul de a vedea doua angajate de la primărie ca lucreaza la partid,e o crimă egală cu a lui Pacepa,care a fost achitat,sau cu ce a directorulu Dumitru Cristea,de la Oltenia,care plăteste pentr el , în loc să treacă la hastagi !
Răspunde
0 0
vlad
26 Mar 09:37
acordarea si retragerea vizelor de catre Departamentul de Stat American se face in anumite conditii speciale. fraude economice multiple sau majore, finantari ilegale pentru organizatii teroriste, contrabanda de orice fel, trafic persoane si droguri de mare risc, anchete internationale privind terorismul, spionaj, diplomati din tari sanctionate de USA, violarea conditiilor tipului vizei, ca e turistica si tu faci munca acolo, cam astea sunt principalele motive ale anularii vizei. cand s-a dus sa dea mana cu Trump, cine stie, o fi facut ceva pe acolo de nu le-a placut americanilor cu toate ca Maior stia foarte bine si-i spunea lui Pinochio pana acum, n-o mai scalda cu anulatul vizei.
Răspunde
0 0
vlad
26 Mar 09:30
acordarea si retragerea vizelor de catre Departamentul de Stat American se face in anumite conditii speciale. fraude economice multiple sau majore, finantari ilegale pentru organizatii teroriste, contrabanda de orice fel, trafic persoane si droguri de mare risc, anchete internationale privind terorismul, spionaj, diplomati din tari sanctionate de USA, violarea conditiilor tipului vizei, ca e turistica si tu faci munca acolo, cam astea sunt principalele motive ale anularii vizei. cand s-a dus sa dea mana cu Trump, cine stie, o fi facut ceva pe acolo de nu le-a placut americanilor cu toate ca Maior stia foarte bine si-i spunea lui Pinochio pana acum, n-o mai scalda cu anulatul vizei.
Răspunde
0 0
Jean
25 Mar 21:26
Probabil ca domnul Victor Ponta dorește sa fie diplomat cu Liviu Dragnea. Poate ca Dragnea a gresit ca politician când era la Teleorman și ca politician trebuia sa știe ca orice ilegalitate se plătește. in politica trebuie sa fii curat ca lacrima și nu sa cauți sa-ți folosești funcția in Camera Deputaților ca sa încerci sa dai peste cap deciziile definitive ( in 2012 ca la referendum) sa -ți expedieze dosarul ca doar numsi un tupeist ca Dumbeata făce așa ceva( a spus bine Zvictor Ponta care este din ce in ce mai matur in politica) ca nu folosești Canera Deputaților pe post de avocat așa ceva iarăși se plătește și este anticonstituțional ceea ce face! Liviu Dragnea nu a înțeles un lucru ca nu poți face ce vrei ca politician când toată S-o iertarea este cu ochii pe tine așa este când ești persoana publica.
Un lucru este cert ca din politica trebuie sa intri bogat și sa iesi sărac ceea ce la domnul Liviu Dragnea este invers!
Dacă după europarlamentare ar face un pas in spate atunci PSD ar mai avea o șansa sa nu între in faliment politic ar fi un dezastru dacă ar obține sub20% ceea ce nu-i doresc pentru ca sunt un om pe stânga. Este singurul partid care cât de cât a venit cu soluții pentru populație dar mulți romani se întreabă de ce tine mortiș sa rămână la conducerea PSD-ului. ! Pentru ca dacă Liviu Dragnea iese dun politica nu-l mai bagă nimeni in seama pentru ca asta este politica partidului și Dragnea este conștient de acest lucru!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?