Veste proastă pentru viitorii şoferi: sunt prevăzute trei probe practice la examenul auto

15 Iunie 2016

Deputatul PSD Florin Gheorghe a depus la Parlament un proiect de modificare a articolului 23 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit căruia examenul pentru obţinerea carnetului de şoferi va avea trei probe practice, fiind reintroduse poligonul şi traseul de noapte, scrie News.ro. 

Potrivit proiectului, examenul va avea, pe lângă proba teoretică, şi trei probe practice, respectiv: verificarea aptitudinilor în poligoane special amenajate, verificarea aptitudinilor pe drumurile publice din interiorul localităţilor, dar şi pe drumurile publice pe timp de noapte.

Respingerea candidatului la una dintre aceste probe presupune reluarea întregului proces de examinare, dar nu mai devreme de 30 de zile de la ultima examinare, se arată în proiect.

PROMOTIE URIASA LA eMAG!!! CONSULTATI OFERTELE AICI!!!

”Cred că ne-am săturat cu toţii să vedem victime şi decese pe şoselele din România, în care cel mai frecvent sunt implicaţi tineri şi tinere, cei mai mulţi cu vârste sub 30 de ani. În ultimii 26 de ani condiţiile şi modalităţile de instruire şi de examinare a noilor conducători de autovehicule s-au relaxat atât de mult, încât nu m-ar mira ca, din populism, să auzim că s-a renunţat definitiv la examinare, iar permisul se obţine mai uşor decât un bilet de autobuz, poate chiar prin SMS! Slaba pregătire şi slaba examinare a conducătorilor auto este resimţită direct şi în buzunarul conducătorilor auto, fiind penalizaţi prin intermediul primelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie, care, în cazul tinerilor de sub 30 de ani, ajung la niveluri care depăşesc valoarea maşinii”, transmite Florin Gheorghe, potrivit unui comunicat de presă remis News.ro.

Proiectul urmează să intre în dezbatere şi supus votului în Parlament.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?