USR, reacție după verdictul CCR: "Legea pensiilor întocmită de PSD este doar o înşelătorie"

13 Martie 2019
Legea pensiilor, neconstituțională
Legea pensiilor, neconstituțională

Curtea Constituțională a confirmat miercuri obiecțiile PNL și USR la Legea pensiilor întocmită de PSD. Reprezentanții Opoziției sunt că noua lege "este doar o înşelătorie".

Curtea Constituţională a dat dreptate, miercuri, USR şi PNL, ai căror parlamentari au semnat sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii privind sistemul public de pensii.

"Verdictul judecătorilor CCR dovedeşte că Opoziţia a avut dreptate când a susţinut că noua lege a pensiilor nu respectă principiul legalităţii şi creează posibilitatea încălcării dreptului la pensie, fiind de fapt doar o înşelătorie pusă la cale de actuala putere la adresa unei categorii vulnerabile, pensionarii", spun oficialii USR într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, PSD şi ALDE au eșuat în încercarea disperată de a cumpăra voturile pensionarilor cu promisiuni deşarte de majorare a pensiilor.

"USR solicită coaliţiei PSD-ALDE să accepte o dezbatere reală în Parlament pe Legea privind sistemul public de pensii, astfel încât să rezulte un proiect cu adevărat în beneficiul pensionarilor", declară Dan Barna, preşedintele USR.



CCR a decis că legea pensiilor este parțial neconstituțională

CCR a decis miercuri că legea pensiilor este parțial neconstituțională, ceea ce înseamnă că actul normativ se va întoarce în Parlament pentru reexaminare. Sesizarea împotriva legii a fost depusă de PNL și USR la fibnalul anului trecut, imediat după votul din Camera Deputaților.

Dispozițiile criticate de opoziție ca fiind neconstituționale priveau condiționarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligației fiscale de achitare a contribuțiilor reținute angajatului prin stopaj la sursă. De asemenea, mai sublinia opoziția, este instituită o discriminare nejustificată între persoanele cu dizabilități care urmează să beneficieze de pensie, fiind aplicată o măsură de reducere a stagiului de cotizare minim doar pentru o anumită categorie de persoane și nu pentru toți cetățenii cu nevoi speciale.

USR este de acord că se impune creşterea constantă a pensiilor, dar atrage atenţia că acest lucru nu se poate realiza doar împrumutând la nesfârşit sume uriaşe de bani, ceea ce se traduce prin amanetarea generaţiilor viitoare.

"USR crede cu tărie că pensionarii României nu sunt de vânzare, aşa cum sugerează deloc discret coaliţia PSD-ALDE prin promisiunea potrivit căreia cea mai mare creştere a pensiilor se va produce doar în septembrie 2020, cu trei luni înaintea alegerilor parlamentare.

PSD-ALDE promite luna de pe cer pentru anul 2021, când nu se vor mai afla la putere. De când guvernează PSD-ALDE avem cea mai mare inflaţie din ultimii ani şi cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. Astfel, creşterea pensiilor este o iluzie dacă toate cheltuielile cresc mai mult şi mai repede decât creşterea pensiilor", precizează deputatul USR Cristian Seidler, membru în Comisia pentru muncă şi protecţie socială.

În sesizarea depusă la CCR, USR şi PNL au argumentat că sunt neconstituţionale dispoziţiile care privesc condiţionarea dreptului la pensie al angajatului de îndeplinirea de către angajator a obligaţiei.

Plata contribuţiilor către bugetul de asigurări sociale nu este în sarcina salariatului, viitor titular al dreptului la pensie, ci este o sarcină fiscală ce incumbă strict angajatorului, iar instituţia care verifică corectitudinea şi îndeplinirea sarcinii fiscale prin efectuarea plăţilor pentru contribuţiile reţinute de la angajat, de către angajator, este Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Impunerea unei noi condiţii de validitate a dreptului la pensie, în afara celor existente în legea în vigoare, respectiv îndeplinirea unui stagiu de cotizare minim şi împlinirea vârstei de pensionare constituie o încălcare a principiului legalităţii prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie care prevede că 'în România supremaţia Constituţiei şi respectarea legii sunt obligatorii, au argumentat juriştii celor două partide.

USR şi PNL au susţinut, în sesizarea depusă la CCR, şi că noua lege a pensiilor nu respectă garanţia egalităţii în drepturi instituită prin art. 16 din Constituţie ("Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări").

De asemenea, Opoziţia a argumentat că este neconstituţională prevederea prin care coaliţia PSD-ALDE, cu susţinerea UDMR, a introdus o condiţie suplimentară pentru persoanele îndreptăţite să beneficieze de pensia de invaliditate, respectiv aceea ca, la data solicitării pensiei de invaliditate, acestea să fi realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani.

Această nouă condiţie, care se adaugă celor de a nu fi împlinit vârsta standard de pensionare şi de a avea capacitatea de muncă diminuată din cauza unor accidente şi boli, cu sau fără legătură cu munca, încalcă prevederea constituţională conform căreia cetăţenii au dreptul la pensie, deoarece se poate ajunge în situaţia discriminatorie în care o persoană care şi-a pierdut capacitatea de muncă chiar înainte de realizarea stagiului de cotizare de 15 ani (ex. cu o lună înainte) să nu mai beneficieze de pensia de invaliditate şi nici măcar de pensia pentru limită de vârstă, la împlinirea vârstei standard de pensionare.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Vladimir
14 Mar 14:30
Poate ne explica USR de ce Legea Pensiilor este o inselatorie.daca aveti argumente puternice iesiti inf ata romanilor asa cum s-a iesit in 2010 cand a fost votata Legea 263/2010 pe timpul PDL.sa ne aducem aminte cine era presedinta Camereri Deputatilor o fosta miss din Ploiesti care numara ca in schita lui caragiale, doua la primarie, doua la prefectura!.
Nu fiti populisti si aduceti dovezi ca este o inselatorie ! Nu as ase castiga voturi stimati USR-isti.!
Răspunde
0 0
vlad
13 Mar 22:01
cu USR si fara UsR pensiile vin pe card lunar. cam asta e parerea bunicilor
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?