Un bărbat din Harghita, ucis de un urs înfometat (VIDEO)

22 Martie 2019

Un bărbat de 35 de ani din judeţul Harghita a murit, vineri, după ce a fost sfăşiat de un urs, la marginea unei păduri.

Medicii de la Ambulanţă Harghita spun că victima a avut leziuni interne foarte grave, la torace şi gat, şi că, în ciuda tuturor eforturilor, nu a mai putut fi salvat, potrivit Realitatea de Harghita.

În ajutorul medicilor a fost chemat şi un elicopter SMURD de la Targu Mureş, dar acesta n-a mai apucat să ajungă la locul acciidentului, pentru că medicii au anunţat decesul victimei.

Directorul Serviciului de Ambulanţă Județean (SAJ) Harghita a declarat, pentru Realitatea de Harghita, că tânărul avea multiple plăgi muşcate pe torace şi membrele superioare, precum şi leziuni în regiunea cervicală.

Reprezentantul Asociaţiei de Vânătoare „Hubertus” din Cristuru Secuiesc, Fazakas Attila, a declarat pentru Agerpres că astfel de tragedii se întâmplă pentru că numărul urşilor a crescut foarte mult, din cauza scăderii cotelor de vânătoare.



„Anul trecut s-au recoltat doar doi urşi, pe două fonduri de vânătoare din zonă, avem în gestiune 24.000 de hectare. Populaţia este exagerat de mare. Nu numai omul e în pericol, ne mănâncă şi căpriorii şi cerbii. De câţiva ani buni nu primim cotă de recoltă, primim unul sau două exemplare, care este nimic, e egal cu zero, o picătură în mare”, a declarat Fazakas Attila.

Mai multe detalii pe Realitatea de Harghita

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?