Un bărbat din Buzău a murit CARBONIZAT, în urma unui INCENDIU PUTERNIC

27 Decembrie 2014

Un bărbat de 56 de ani, din localitatea Vâlcelele, judeţul Buzău, a murit carbonizat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce gospodăria i-a fost cuprinsă de flăcări, incendiul fiind stins cu mare dificultate din cauza vântului puternic, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, localnicii din Vâlcelele au fost cei care au sunat la 112 şi au cerut sprijinul pompierilor, după ce au observat că flăcările au cuprins o gospodărie din zonă.

La faţa locului, s-au deplasat imediat trei autospeciale, două cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. La momentul la care pompierii au ajuns la faţa locului, incendiul se manifesta cu violenţă, fiind amplificat de vântul puternic.



Echipele de intervenţie au acţionat rapid pentru localizarea şi stingerea incendiului, fără a avea date dacă în casa cuprinsă de foc se află şi proprietarul.

După stingerea incendiului, pompierii au găsit în locuinţă cadavrul carbonizat al proprietarului casei, un bărbat de 56 de ani, care locuia singur.

În urma incendiului, locuinţa a fost distrusă aproape în totalitate, scăpând de flăcări doar o cameră şi anexele gospodăriei.

Conform specialiştilor din cadrul ISU Buzău, incendiul ar fi izbucnit din cauză că un coş de fum nu ar fi fost protejat corespunzător faţă de materialele inflamabile.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: Mediafax

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?