Un bărbat a pierdut o avere la o ghicitoare: 3 milioane de lei pentru ca o femeie să-l iubească

7 Iunie 2015

Un bărbat de 32 de ani, disperat, a fost păcălit de o ghicitoare din SUA să îi plătească o sumă fabuloasă, 713.975 de dolari (aproximativ 3 milioane de lei), pentru ca femeia pe care acesta o iubea să răspundă sentimentelor lui.

Bărbatul, despre care se ştie doar că locuia în Brooklyn, New York, şi că lucra în marketing, era îndrăgostit de o tânără din Texas, care nu simţea nimic pentru el. Disperat, bărbatul a mers la o ghicitoare din New York, care i-a spus că poate "desface" elementele negative care îi împiedică pe cei doi să se iubească şi să fie fericiţi împreună. Pentru asta, ghicitoarea i-a cerut bărbatului diferite sume -80.000 de dolari a costat un "pod de aur" în tărâmul spiritelor şi alţi 40.000 de dolari pentru un inel, un ceas Rolex de 30.000 de dolari, dar a fost nevoie de încă un "pod", şi mai scump - din ce în ce mai mari, până când tânărul de 32 de ani a rămas fără bani.

Între timp, femeia pe care bărbatul o iubea a murit, din pricina unei supradoze de droguri, dar ghicitoarea i-a promis bărbatului neconsolat că va reîncarna spiritul acesteia într-o altă femeie.  

Ghicitoarea, Priscilla Kelly Delmaro, de 26 de ani şi iubitul acesteia au fost arestaţi, scrie NY Times.






Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?