UDMR anunță oficial că suspendă protocolul cu PSD-ALDE. Condiția pusă de Kelemen Hunor

23 Mai 2019

UDMR a anunțat joi că protocolul de colaborare cu PSD-ALDE a rămas fără obiect. Informația a fost confirmată oficial chiar de Kelemen Hunor.

Uniunea avea de gând să încheie colaborarea cu social-democrații după alegerile europarlamentare, însă escaladarea scandalului legat de cimitirul de la Valea Uzului a grăbit decizia.

Importantă pare să fi fost și temerea maghiarilor că nu vor atinge pragul de intrare în Parlamentul European. Potrivit analizelor interne, este posibil ca Uniunea să nu obțină 5% la alegerile europarlamentare. 

Anunțul oficial a venit de la Kelemen Hunor, care a anunțat că protocolul cu PSD-ALDE rămâne fără obiect.

Iată comunicatul președintelui UDMR:



”În această dimineață, Poliția din Bacău a efectuat percheziții la domiciliul viceprimarului din Sânmartin și la Primăria Sânmartin. Viceprimarul LÁSZLÓ Antal a fost dus pentru audieri la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Harghita, în condițiile în care nu a fost nimeni tras la răspundere până acum pentru distrugerea și profanarea mormintelor soldaților maghiari din cimitirul din Valea Uzului, respectiv pentru incitare la ură interetnică. La fel, autoritățile nu s-au sesizat din oficiu nici în legătură cu abuzul primarului din Dărmănești, care a contribuit la escaladarea evenimentelor.

Contextul juridic este extrem de clar: executarea lucrărilor de construcții ilegale pe mormintele ostașilor căzuți în Valea Uzului întrunește elementele infracțiunii de profanare de morminte, prevăzută în art. 383 a Codului Penal, iar acțiunile de provocare ulterioare reprezintă incitarea la ură și discriminare conform art. 369 al Codul Penal. Crucile din beton construite de administrația locală Dărmănești fără autorizație, din bani publici și pe suprafața altei localități, sunt un abuz în serviciu flagrant.

În pofida solicitării noastre ferme, Guvernul nu a întreprins măsurile necesare pentru a preveni agravarea situației, deși acest lucru este datoria autorităților și a coaliției PSD-ALDE. Guvernul trebuie să oprească practicarea dublei măsuri de către organele și instituțiile publice implicate, care tratează în mod repetat etnicii maghiari din Transilvania ca cetățeni de rangul doi.

Considerăm atitudinea Guvernului ca fiind inacceptabilă atât din punct de vedere etnic, moral, cât și politic.

Solicităm Guvernului să înlăture construcțiile amplasate ilegal în cimitirul din Valea Uzului și să demareze cercetările din oficiu privind abuzurile primarului din Dărmănești și ale celorlalți autori care au contribuit la escaladarea tensiunilor.

Luând toate acestea în considerare, începând de astăzi UDMR nu va susține nici o inițiativă sau măsură a Guvernului. Până la soluționarea situației cimitirului din Valea Uzului, protocolul de colaborare între UDMR și coaliția PSD-ALDE rămâne fără obiect”, a spus Kelemen Hunor.

Percheziții în scandalul cimitirului

Percheziții au avut loc joi în Harghita în cazul profanării cimitirului din Valea Uzului. Cinci persoane sunt suspectate că ar fi acoperit cu saci de gunoi crucile eroilor români.

Poliţiştii din Bacău au declanşat, recent, o anchetă pentru identificarea persoanelor care au acoperit cu saci negri de plastic toate cele 52 de cruci ale eroilor români, dar şi monumentul din Cimitirul Internaţional Valea Uzului, în cazul căruia UDMR a cerut intervenţia premierului Dăncilă.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor: ”Dacă vreți să lărgim cimitirul de la Valea Uzului, se poate!"

Membrii comitetului maghiar de iniţiativă pentru reabilitatea mormintelor soldaţilor maghiari din Cimitirul Valea Uzului consideră acoperirea crucilor eroilor români ca „o provocare” de care se dezic, astfel că cimitirul a fost păzit, în urmă cu șase zile, de zeci de persoane pentru a nu se mai înregistra incidente. Aceştia au şi scos sacii negri de plastic de pe crucile eroilor români.

La începutul lunii mai, liderul UDMR, Kelemen Hunor, i-a cerut premierului Viorica Dăncilă "să oprească denigrarea memoriei soldaților maghiari" și să intervină pentru oprirea deciziei Primăriei Dărmănești de amplasare a mormintelor soldaților români în cimitirul din Valea Jiului.

Potrivit UDMR, cimitirul militar aparține comunei Sânmartin și a fost renovat din resursele primăriei, din donațiile Ministerului ungar al Apărării și din contribuții ale unor persoane fizice, fiind amplasate aproximativ șase sute de cruci din lemn, pe care au fost inscripționate numele soldaților maghiari uciși în bătăliile care au avut loc în Valea Uzului în primul război mondial.

În 1994, în cimitir a fost ridicat şi un monument dedicat militarilor maghiari căzuţi în zonă în al doilea război mondial, aici având loc comemorări în fiecare an la 26 august.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Moromete
24 May 11:05
SĂ APERI ASEMENEA MĂRȘĂVII ȘI APOI SĂ VI SĂ SPUI CĂ TU PLECI DIN FRĂȚIA HOȚILOR PENTRU CĂ NU SUNT APĂRAȚI ȘI PROFANATORII DE MORMINTE E CHIAR TRĂDARE ÎN HOARDĂ(ALIANȚĂ).
Cimitirul putea fi și la Budapesta, asemenea lucruri NU SE FAC . Corect ar fi fost ca acest individ să iasă primul și să condamne asemenea barbarii !!!
Răspunde
0 0
Toni Ionescu
24 May 09:32
.Vreau sa adaug ,Kelemen este si de aceeasi etnie cu Dragnea ,ungurii se pacalesc
Răspunde
0 0
Toni Ionescu
24 May 09:07
Kelemen e la fel ca Dragnea.
Răspunde
0 0
ioan
23 May 20:24
Numai dezicerea membrilor de inițiativă maghiari, nu are nici o relevanță, nu sunt o autoritate, e numai gargară !!! Până nu vor fi găsiți și pedepsiți făptașii tot ce spun etnicii maghiari referitor la această profanare este o minciună ”!!!! Dacă ar fi fost acoperite cu niște cutii să zicem mai era cum era și se putea spune că au fost niște copii care n-au știut ce fac...dar e vorba de saci pentru gunoi de culoarea neagră !!!! adică făcute cu clară intenție de a batjocorii !!!! Adică pe pământ românesc a ajuns să vină organizații ungurești cu acceptul primului ministru maghiar să facă ei ordine în cimitirele de pe teritoriul României ???? iar autoritățile românești și mininsterul forțelor armate române să meargă cu căciula în mână la autoritățile din Ungaria !!!! să le cerșească bunăvoința ??? Da ce România este vasala Ungariei ??? Parcă Ungaria a fost Pașalâc turcesc !!!! Ce ar zice etnicii maghiari dacă niște români bolnavi la cap ar arunca cu borhot de la palincă pe monumentul lui Petofi Sador, poetul lor național și care este lângă Sighișoara ??? Pe motiv de nu știu ce probleme de cadastru este inacceptabilă batjocorirea morților care au căzut pentru țara lor !!! Î!!!! Între județele Românie sunt numai niște linii trasate pe o hartă administrativă care numai în ultimii 40 ani au fost retrasate de mai multe ori și or să mai fie când vom trece la regionalizarea care să reducă această împărțire fărâmițată , nu sunt granițe !!! să le intre în cap tuturor zevzecilor !!! Eroii români pot avea cimitire memoriale acolo unde hotărăsc autoritățile românești de al București, nu cele maghiare de la Budapesta !!!! autoritățile locale nu au drept de veto !!!! Județul Harghita se susține cumva singur sau an de an primesc de la bugetul statului subvenționare luată de la județele care din taxe și impozite își pot acoperii cheltuielile !!!c Ce zic de ast
Răspunde
0 0
Pentru ciumati sint bune “protocoalele” ...
23 May 18:20
... insa pentru statul roman nu sint bune !!! De ce nu au publicat “protocolul” sa stie si poporul ce intelegeri au facut infractorii pe spinarea romanilor !!!
Răspunde
0 0
prisacariu
23 May 15:38
ca de obicei, cand barca se scufunda,lasii,oportunistii si ,,curvele"pleaca primii
!
Răspunde
0 0
HORVATH CRISTINA
23 May 14:28
Nae bozgori esti tu ,mai ia in mina citeva carti si citeste putina istorie .
Răspunde
0 0
HORVATH CRISTINA
23 May 14:24
Va rog din suflet terminati cu profanarea criciilori di valea Uzului,in primul rind acest cimitir este pe teritoriul jud Harghita si Bacau ,afost intretinut de comuna Sasmartin Ciuc asa ca cei din Bacau nu avea ce cauta in acel cimitir ,acolo sunt soldati maghari ,rusi si germani ,tot va batati in piept ca sunteti tolerani dar nu asa se vede.
Răspunde
0 0
dracusorul rosu
23 May 13:39
Tt timpul au santajat acesti iredentisti braznici!
Răspunde
0 0
K. Z.
23 May 13:13
Păi și credeți ca noi nu i-am zis de 1 an, zii și noapte anunțuri pe Facebook, la proteste prezenți în Transilvania cot la cot.. Maghiariii școliți deja de mult is pe alt film și vor vota cu Usr.. Aia e.. Si fie pace în Lume!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?