Totul despre grăsimea brună

16 Septembrie 2016

Studiile care urmăresc transformarea ţesutului adipos alb în ţesut brun reprezintă pentru cercetarea din domeniul nutriţiei şi a metabolismului ceea ce înseamnă pentru fizicieni încercările de a găsi o sursă de energie de laborator nepoluantă.

Ce este grăsimea brună? Oamenii de ştiinţă o consideră soluţia-miracol împotriva obezităţii. Ea se găsesşte la majoritatea mamiferelor mici, la nou-născuţi dar şi la adult, în special deasupra claviculelor şi în jurul gâtului.

Grăsimea bună generează căldură, ceea ce o face esenţială în combaterea obezităţii. Cercetările sunt abia la început, dar se cunoaşte deja că devine activă la tempraturi joase. Ceea ce, să o recunoaştem, este deja o informaţie deosebit de preţioasă. Şi utilă.

Expunerea la frig activează sistemul nervos simpatic, iar fiziologii au demonstrat că acesta ajută activarea ţesutului adipos brun. Pasul următor este pierderea în greutate. Cu ajutorul unor tehnici avansate de imagistică s-a descoperit că persoanele mai puţin grase au o cantitate mai mare de grăsime brună, prin urmare arderea caloriilor este soluţia pentru slăbire. Dar asta ştiam deja. Cum să favorizezi transformarea grăsimii albe?

 

Sunt 3 direcţii de cercetare! Una este legată de superactivarea unei proteine, iar cercetătorii din Califiornia au deja primele rezultate, dar vremurile când cu o injecţie se va putea topi grăsimea de pe burtă sunt încă îndepărtate. Alţi cercetători, din Florida, se concentrează pe găsirea unei metode de a pune la treabă grăsimea brună deja existentă.



Au identificat deja un hormon care favorizează acest proces, dar doar pe cobai. Iar al treilea program cu acelaşi scop, foarte avansat la Universitatea Columbia, presupune transformarea ţesutului alb în ţesut adipos brun cu ajutorul unor medicamente. Acestea sunt încă foarte toxice pentru ficat. Ce rămâne de făcut, prin urmare, dacă nu reuşim să scoatem din alimentaţie prăjelile, grăsimile hidrogenate şi băuturile acidulate îndulcite artificial? Ne întoarcem la informaţia iniţială: grăsimea brună devine activă la frig.

Deci în loc să tragem de fiare în săli încălzite şi să setăm iarna termostatul în casă la minim 20 de grade, e mai bine să reducem treptat temperatura. Să alergăm sau să mergem pe jos în aer liber şi am făcut un prim pas important. Al doilea este să facem asta iarna. După primele kilograme pierdute, vom primi un imbold să continuăm să slăbim.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?