Târgumureşeanul Eduard Costin sărbătorea Ziua Naţională a României pe 10 mai

1 Decembrie 2009
Există români care au mai multe zile naţionale. Sunt cei care au apucat vremurile în care ţara era condusă de un rege. Atunci, Ziua Naţională se sărbătorea primăvara, pe 10 mai şi era o zi legată de sărbătorirea monarhiei. Eduard Costin are 94 de ani şi este unul dintre cei mai vârstnici târgumureşeni. Fostul profesor de sculptură era tânăr, atunci când mergea în centrul oraşului pentru a sărbători Ziua Naţională, pe 10 mai.

Ziua de 10 mai era legată în mod deosebit de acordarea titlului de rege al tuturor românilor, domnitorului Carol I şi de declararea Independenţei de Stat a României.  Eduard Costin îşi aminteşte că, fiind primăvară, doamnele ieşeau în centru îmbrăcate elegant, purtând umbreluţe colorate,  pentru a urmări defilarea armatei.  Şi atunci românii sărbătoreau în stradă.

Ziua de 1 Decembrie este o zi specială pentru Eduard Costin.  An de an,  a jucat hora unirii în centrul oraşului. Acum însă, din cauza vârstei sărbătoreşte acasă.

"Ca orice om în zi de sărbătoare,  ridic şi eu un pahar întotdeauna în cinstea celor care au reuşit să facă această sărbătoare să fie viabilă şi azi", a declarat Eduard Costin.

Târgumureşeanul de 94 de ani crede că oricare ar fi ziua stabilită în mod oficial ca Zi Naţională, românii trebuie să înţeleagă că este un gest firesc să îţi iubeşti ţara.

"Patriotismul este de fapt sentimentul acela pe care trebuie fiecare om să-l aibă faţă de locul unde s-a născut el, nu înseamnă pentru asta că trebuie să-i dai în cap altuia, ca să îl  înveţi minte că acolo este un loc sfânt pentru tine" , susţine Eduard Costin.



Ziua de 10 mai a căzut din calendarul zilelor de sărbătoare ale românilor odată cu înlăturarea monarhiei în 1947.  Ulterior, comuniştii au încercat să şteargă această zi din memoria colectivă a poporului.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?