Supercupa Europei. Barcelona - Sevilla. Meci spectaculos, decis în prelungiri

11 August 2015

Supercupa Europei. Barcelona a câştigat Supercupa Europei pentru a cincea oară în istorie. Barcelona - Sevilla 5-4. Meci fenomenal la Tbilisi. Andaluzii au revenit de la 1-4, dar Pedro a adus victoria Barcelonei în minutul 114.

Supercupa Europei. Sevilla a reuşit să revină incredibil de la 1-4, dar Pedro a marcat golul victoriei în prelungiri. Jucătorii lui Emery au avut două ocazii uriaşe de a marca, însă până la urmă catalanii sunt cei care pleacă acasă cu trofeul.

În prima repriză, Barcelona conducea cu 3-1. Banega a deschis scorul pentru Sevilla, dar dubla lui Messi şi reuşita lui Rafinha au stabilit scorul pauzei.

Fără Neymar, care nu a făcut deplasarea la Tbilisi, fiind bolnav de oreion, catalanii vor juca pentru a noua oară cu acest trofeu pe masă şi vor încerca să egaleze recordul deţinut de AC Milan (5 titluri), anunţă digisport.ro.



În urma acestei partide, Spania va ajunge la 12 trofee câştigate de echipele din Primera, Italia fiind pe locul 2 (9), iar Anglia încheie podiumul (7).

De partea cealaltă, Sevilla este singura echipă care a jucat în celelalte două Supercupe în care s-au întâlnit grupări iberice, obţinând victoria cu Barcelona (2006) şi pierzând cu Real (2014).

Jucătorii francezi ai echipei FC Sevilla, Adil Rami, Timothée Kolodziejczak şi Steven N'Zonzi, au petrecut la un grătar şi au făcut toxiinfecţie alimentară, primii doi devenind incerţi pentru Supercupa Europei, cu FC Barcelona, meci programat, marţi, la Tbilisi, iar ultimul nefiind convocat.

Potrivit presei spaniole, fotbaliştii ar fi consumat alimente alterate, lunea trecută, la o petrecere organizată de unul dintre ei în ziua liberă şi s-ar fi infectat cu Salmonella.

Transferat pentru suma record de 9 milioane de euro de la Stoke City în această vară, N'zonzi a fost cel mai afectat şi nu a plecat în Georgia. În schimb, ceilalţi doi fac parte din lotul antrenat de Unai Emeri.

Deşi a pierdut cinci kilograme în urma afecţiunii, Rami a participat, luni, la antrenamentul efectuat la Tbilisi. Însă Kolodziejczak nu s-a antrenat.

Ponta, de pe mare, pe stadion. Premierul este aşteptat la Tbilisi, la UEFA Super Cup


Premierul Victor Ponta este aşteptat să participe în această seară la UEFA Super Cup, la Tbilisi, la invitaţia premierului Georgiei, IRAKLI GARIBASHVILI.
 


Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?