La sfârşitul săptămânii trecute, într-un ziar central care îl găzduieşte, scriitorul Mircea Cărtărescu şi-a exprimat, cu dramatismul care îl caracterizează, o mirare. O uşoară frustrare. El se întreba retoric de ce intelectualii sunt izolaţi. De ce, treptat, opinia lor este ignorată. Mai mult, chiar, de ce există şi tendinţa societăţii de a-i pune la stâlpul infamiei. În definitiv, de ce ar trebui să plătească întelectualii păcatele clasei politice? Sunt ei vinovaţi că lucrurile merg prost în România? Şi fiindcă apelul său editorial nu a stârnit niciun ecou, încerc eu să-i răspund. Chiar acum.
Cu riscul de a vulgariza, nu mă pot abţine să nu compar genul de întrebări pe care şi le pune Mircea Cărtărescu singur şi fără nici un efort de a le da un răspuns, cu o faimoasă şi glumeaţă dilemă lansată prin Moldova anilor '80: "Stau, mă gândesc şi-mi pun o întrebare / De s'are femeia organe jenitale?".
