Gulerele albe de la Washington au făcut un acord la fel ca şi celelalte din punctul de vedere al blândeţii faţă de România.
“Un acord mai lax”, “Fondul dă dovadă de înţelegere”, cam aşa ne amăgeau oficialii când discuţiile cu Fondul Monetar pentru cel mai mare împrumut din istoria României erau în toi. Cine i-a crezut şi cine nu deja nu mai contează, cert e că România rulează acum pe panta recesiunii cu centura de siguranţă pusă. Poate că nu s-ar fi putut altfel, dar dezbaterea e oricum de domeniul trecutului.
Prezentul arată însă că avem un acord la fel de dur ca şi celelalte, chiar dacă ceva mai sofisticat. Cel puţin din punct de vedere formal. Contabili serioşi, oamenii de la Fond ne-au pus să facem exact ce ne puneau şi acum câţiva ani: au bătut în cuie inflaţia, bugetul şi rezerva valutară a ţării.
Cu o precizare: le-au bătut în cuie trimestrial. Şi cu încă una: ne-au impus şi calculul aritmetic. Să mă explic: dacă în vechile acorduri subiectul spinos al deficitului bugetar se rezuma la respectarea unei ţinte (cifră absolută sau procent din PIB, luaţi-o cum vreţi), de data aceasta deficitul x trebuie să rezulte din venituri y şi cheltuieli z.
