Isărescu: Creşterea TVA ar putea duce la un şoc inflaţionist

Creşterea Taxei pe Valoare Adăugată nu este recomandată în cazul ţării noaste. O spune guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Explicaţia lui este că orice punct în plus la TVA înseamnă şi creşterea inflaţiei. Observaţiile lui Isărescu vin pe fondul speculaţiilor referitoare la o posibilă creştere a Taxei pe Valoare Adăugată. Ministrul Gheorghe Pogea, dar şi premierul Emil Boc au negat însă că s-ar analiza o astfel de modificare.