Un acord cu FMI este un semn de slăbiciune, şi nu un mesaj de încredere pentru investitorii străini.
Dintotdeauna m-au supărat oamenii care au certitudini. Dacă nu te îndoieşti, nu poţi avea idei. Mă înfurie mai ales certitudinile rezultate din datul în bobi, ghicitul în palmă sau aflatul în treabă.
Acum câteva zile, un tânăr analist, doctor în economie, ne spunea la televizor că în semestrul al doilea al anului 2010 criza se va termina. Statul va lua un împrumut extern, vom stăpâni dezechilibrele, iar economia se va stabiliza. Fără urmă de îndoială, era sigur şi clar. Nu-l tulbura deloc faptul că lideri de mari companii şi profesori de economie vestiţi se străduiesc să-şi relativizeze opiniile, să exprime doar ipoteze despre un viitor oricum incert.
S-a încheiat o perioadă de prosperitate şi creştere globală. Warren Buffet, „Înţeleptul din Omaha”, spunea: „Raţiunea adoarme sub efectul banilor câştigaţi fără efort”. Într-un univers financiar din ce în ce mai complex, bancheri, manageri de fonduri şi persoane private au uitat că nu trebuie să investeşti decât în ceea ce înţelegi. Aşa se nasc ideile. Criza se transformă în oportunitate. Asta e valabil şi pentru indivizi, şi pentru corporaţii, şi pentru naţiuni. România are azi două mari avantaje în competiţia globală. Are un sistem financiar nesofisticat care prin dereglementare poate deveni flexibil şi rapid şi, totodată, este mult mai puţin îndatorată, în raport cu PIB-ul, faţă de naţiunile avansate. Acestea de multă vreme consumă pe banii nepoţilor, noi nu am avut când să o facem. În 20 de ani, întreprinzătorii români adevăraţi au ridicat afaceri cu bani puţini.
