Cel mai bun loc pentru a admira ploaia de stele este locul cel mai întunecat, departe de lumina artificială a oraşelor.
Fenomenul de stea căzătoare este dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă care aprinde aerul, când intră în atmosfera Pământului. Particula de praf cosmic care arde în atmosferă se numeşte meteoroid, iar pietroiul care uneori cade pe Pământ se numeşte meteorit. Toate aceste particule de praf vin de la o cometă, care, când trece pe lângă Soare, sublimează şi praful cosmic prins în nucleul îngheţat este eliberat în spaţiu.
Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopţii, până dimineaţa. Anul acesta, Luna nu va deranja observaţiile.
Mic ghid de observare cu ochiul liber
Fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite. Aşa că din oraşele mari nu se pot observa mulţi meteori. Cel mai bun este un loc la ţară sau la munte. Este bun şi un loc de observaţii aflat la marginea oraşelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat vor putea vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din oraşe vor vedea 10-20 de meteori pe oră.
Pentru a vedea meteori nu aveţi nevoie de un instrument astronomic. Vă trebuie ceva pe care să staţi întins, un sac de dormit sau un şezlong. Vă mai trebuie îmbrăcăminte groasă, deoarece nopţile de august sunt destul de răcoroase. Pentru a vedea cât mai mulţi meteori, este nevoie să priviţi cerul măcar o oră. Cu cât observaţi mai mult timp, cu atât vedeţi mai mulţi meteori. Desigur, uneori este binevenită o pauză scurtă pentru dezmorţire.
Vechi de 2.000 de ani
Predicţiile spun că se vor vedea maxim 100 de meteori pe oră, în condiţii ideale, însa în mod normal se vede cam jumătate din numărul estimat. În timpul maximului perseidelor se poate vedea cam un meteor pe minut.
Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut, de populaţia întregului Pământ, dintre toţi curenţii majori de peste an, atât datorită faptului că el a prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată (fiind observat de cel puţin 2000 de ani), cât şi pentru simplul motiv că perioada sa de activitate îndelungată oferă condiţii ideale de observare pentru cei din emisfera nordică. Este unul dintre cei mai dinamici curenţi meteori, datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu - punctul cel mai apropiat de Soare - ocazie cu care s-a produs o intensificare a activităţii. Frecvenţa meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 şi 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.
