Premierul Theresa May a anunțat joi că a decis, "fără tragere de inimă" să convoace alegeri anticipate, în condițiile în care Marea Britanie are nevoie de stabilitate, siguranţă şi o conducere puternică, după referendumul pentru Brexit.
"Este în interesul național", a spus May, care a acuzat opoziția că slăbește poziția guvernului de la Londra în cadrul negocierilor cu UE.
Viitoarele alegeri legislative la termen erau prevăzute pentru 2020. Pentru a valida organizarea scrutinului înainte de termen, Theresa May trebuie să obțină acordul Parlamentului cu o majoritate de două treimi. Se pare însă că îl va obține.
Șeful laburiștilor, Jeremy Corbyn, a salutat decizia premierului "de a acorda britanicilor șansa de a vota pentru un guvern care va pune interesele majorității pe primul loc".
"Partidul Laburist va oferi țării o alternativă eficientă la un guvern care a eșuat în încercarea de a reconstrui economia și a ridica standardele de viață, o alternativă la reducerile finanțării pentru Educație și Sănătate", a spus Corbyn.
Dacă obține acordul deputaților, May are șanse să obțină victoria, cel puțin potrivit ultimelor sondaje de opinie. Acestea arată că Partidul Conservator devansează opoziția laburistă cu aproape 20%.
Totuși, unii parlamentari conservatori și-au exprimat temerile potrivit cărora partidul ar putea pierde unele mandate în favoarea liberal-democraților, văzuți drept pro-europeni.
Theresa May a preluat frâiele executivului de la Londra fără să fie aleasă, la câteva zile după referendumul din 23 iunie 2016, în cadrul căruia britanicii s-au pronunțat cu un procent de aproape 52 % pentru Brexit, determinându-l pe predecesorul său, David Cameron, să demisioneze.
Pe 29 martie, May a semnat scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând astfel procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană.
Articolul 50 al Tratatului Uniunii Europene are următorul conţinut: "Orice stat membru poate decide retragerea din Uniune în conformitate cu propriile necesităţi constituţionale".
Practic, activarea clauzei din Articolul 50 reprezintă începerea procedurii formale prin care Marea Britanie poate părăsi Uniunea Europeană. După transmiterea acestei intenţii Consiliului European, Londra şi Bruxellesul vor avea la dispoziţie doi ani pentru stabilirea viitoarelor relaţii formale. Negocierile pot fi extinse cu acordul Consiliului European.
În prima etapă, negocierile se vor concentra pe modul în care Marea Britanie va putea părăsi Blocul comunitar. Potrivit unor surse europene, Londra va trebui să accepte achitarea unor obligaţii financiare restante estimate la aproape 60 de miliarde de euro. Un plan de negociere obţinut de ziarul olandez De Volkskrant şi preluat de publicaţia britanică The Independent arată că, în cazul în care Marea Britanie va refuza achitarea obligaţiilor aferente apartenenţei la Uniunea Europeană timp de 43 de ani, dosarul va fi deferit Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ).
În a doua etapă, Marea Britanie va trebui să negocieze condiţiile viitoarei relaţii cu Uniunea Europeană. Londra speră să menţină accesul la piaţa europeană post-Brexit, dar, în acest sens, Bruxellesul probabil va impune respectarea unor condiţii-cheie.
Potrivit unui document oficial, strategia de negociere a Bruxellesului va include următoarele condiţii:
- insistenţa că accesul la piaţa unică depinde de respectarea de către Marea Britanie a celor patru libertăţi comunitare: libertatea circulaţiei persoanelor, bunurilor, capitalului şi serviciilor;
- propunerea unui acord pentru reglementarea situaţiei cetăţenilor britanici în spaţiul UE şi a cetăţenilor UE în Marea Britanie;
- pierderea de către Marea Britanie a unora dintre avantajele comerciale actuale;
- analizarea posibilităţii ca negocierile pe tema viitoarei relaţii bilaterale să înceapă abia după ce se va ajunge la un acord privind condiţiile în care Marea Britanie părăseşte UE.
Există următoarele posibilităţi: Marea Britanie ar putea obţine un acord avantajos cu UE, prin menţinerea accesului la piaţa comunitară (aşa-numitul "Brexit flexibil"); Marea Britanie nu va menţine accesul la piaţa UE (aşa-numitul "Brexit dur"); ori negocierile se încheie fără un acord cu Blocul comunitar, astfel că relaţiile vor intra sub incidenţa reglementărilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi ale altor tratate internaţionale.
