Măcel în Ucraina, în ciuda acordului de pace. Poroşenko: Armistiţiul e în mare pericol

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat că Ucraina este angajată într-un 'război real' cu Rusia
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat că Ucraina este angajată într-un 'război real' cu Rusia

Pesimismul cu privire la aplicarea acordului de încetare a focului în Ucraina, semnat joi la Minsk, este în creștere, după ce ziua de vineri a fost din nou una foarte sângeroasă, conform ultimului bilanț provizoriu cel puțin 12 soldați ucraineni și 15 civili fiind uciși în urma luptelor dintre armata ucraineană și separatiștii proruși, transmite AFP, citată de Agerpres. Petro Poroşenko a avertizat că armistiţiul care urmează să intre în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică este în "mare pericol", din cauza confruntărilor armate intense din estul Ucrainei, acuzând Rusia că şi-a "intensificat semnificativ" ofensiva, relatează BBC News online.