Anchete uriașe ale Ministerului de Finanțe la autoritățile locale și județene, după întârzieri la plata burselor școlare. Anunțul reprezentanților instituției

Bani - imagine cu notă sugestivă
Bani - imagine cu notă sugestivă

Ministerul de Finanțe (MF) a anunțat că va demara anchete în județele unde s-au înregistrat întârzieri la primirea burselor școlare de către elevi, potrivit unei informări transmise de instituție. Vorbim despre bursele de merit, de performanță, de studiu, dar și de ajutorul social care, potrivit celei mai recente hotărâri de guvern, trebuie primite de elevi în fiecare zi de 15 a lunii. Reacția Ministerul de Finanțe vine ca urmare a articolelor apărute în media pe această temă, dar și datorită faptului că este instituția care se ocupă cu plata burselor către autoritățile din teritoriu.