Mai mult, șefii companiei spun că în total, din taxe și dividende, OMV a adus la bugetul de stat 20 de miliarde de lei, adică dublu față de valoarea profitului net. Se bat cu pumnul în piept ca și cum ne-ar fi făcut o favoare că au respectat reglementările interne, pe care astăzi vor să le eludeze. Iar noi umili ar trebui să plecăm privirea în pământ și să-i aplaudăm frenetic, nu? Ce uită austriecii este că profitul lor uriaș vine din buzunarele noastre, din resursele noastre și din ceea ce ni se cuvine nouă, nu lor.
După ce Realitatea Plus a dezvăluit jaful uriaș pe care îl fac, greii companiei se ascund sub birouri și cheamă jandarmii ca să îi apere de jurnaliștii incomozi precum Anca Alexandrescu. Atâta pot ei, dar vă asigur că noi putem mai mult. Am fost amenințați că atât Realitatea Plus, cât și cei care vor susține campania de a ne lua țara înapoi vor fi striviți. Nu ne speriem așa ușor, domnilor! Vom continua să prezentăm culisele privatizărilor care au distrus petrochimia românească, dar și întreaga industrie. OMV nu este un caz singular, asta pentru că străinii șmecheri au găsit breșe de securitate la cel mai înalt nivel și au căpușat economia noastră. Și nu mă refer la funcționărași prin ministere, ci chiar deținători de portofolii grele, premieri sau chiar șefi de stat.
Și vă asigur, dragi români, că vom scoate adevărul la lumină și, în lumina acestuia, să ne trezim și să ne unim. Lupta noastră este și a voastră, dragii mei și, deși unii o consideră o vânătoare de vrăjitoare, noi nu vrem altceva decât să recuperăm ce e al nostru de drept. Evident că trebuie să curățăm acest sistem putred, în care corupții și vânzătorii de neam să nu-și mai aibă locul. Și tot împreună o putem face, democratic și nu prin violență. Prin vot și nu prin revolte de stradă. Dacă ne vom maturiza electoral și vom reuși să ieșim în număr mare la vot, cred că sunt șanse mari să punem România pe cursul cel bun.
Știu că îmi veți spune că avem aceleași partide, aceiași oamnei si politicieni și că nu aveți de unde alege. Dar simt și văd că vin din linia a doua și chiar a treia, oameni care pot schimba cursul istoriei pentru acest popor. Nu mă poziționez în nicio tabără, decât în cea a suveraniștilor, adică a celor care își doresc binele nostru. Dar și aceia pe care îi avem acum în prim-plan trebuie să ne arate că vor și pot să vină cu soluții. Iubirea de țară nu se urlă în gura mare ci se demonstrează făcând în fiecare zi ce este bun și drept, fiecare în colțul nostru de România. De aceea, mie chiar nu îmi pasă de culoarea politică a cuiva, atâta timp cât demonstrează că este român în cuget și simțiri.
De aici, din acest platou, fac seară de seară apel la pace politică. Mi-aș dori ca liderii nației să pună pauză scandalurilor sterile și să semneze armistițiul pentru țară. Accept discuțiile în contradictoriu, respect opiniile diferite față de ale mele, atâta timp cât acest schimb de idei poate duce la ceva constructiv. Refuz însă să aprob violența și îndemnurile la rebeliune față de autorități, oricum ar fi ele. Sunt convinsă că renașterea noastră nu se va face peste noapte, ci va necesita timp. Dar noi trebuie să fim generația care să dea startul ei, pentru că suntem cei de pe urmă.
Suntem ultima redută, ultima linie defensivă a României. Altfel nu vom avea ce moștenire să lăsăm celor ce ne vor călca pe urme. Credeți că degeaba insist cu un proiect serios privind educația? Dar cum să aprindem făcliile speranței în acest întuneric în care orbecăim și noi, dar și copiii noștri? Cum îi putem transforma în oamenii care să schimbe răul în bine și să dezvolte această țară așa cum noi nu am fost în stare? Cum să nu fiu revoltată, la fel ca voi, dragi români, când la Ministerul Educației au fost în 33 de ani de la revoluție cam tot atâția conducători! Nu îi judec și nu îi acuz de nimic. Dar cum să facem performanță când fiecare vine cu un plan propriu și cu o perspectivă diferită de a precedentului?
Din păcate nu avem cum să le oferim copiilor hrană calde de calitate în școli, din moment ce am ajuns să mâncăm din ce în ce mai scump dar și mai prost. Importăm alimente în cantități uriașe, nu că nu am avea la noi în țară. Încă mai avem bătrâni la sate și fermieri autentici, care cresc tradițional păsări, porci, vite. Și care trudesc cu greu pământul darnic în recoltă. Dar de cele mai multe ori, exportăm doar materie primă și importăm apoi produsele procesate, la prețuri mai mari. Chiar nu suntem în stare să ne hrănim din resursele pe care le mai avem? Ar trebui să ne înclinăm în fața țăranilor care încă ne pun mâncare curată în farfurii, deși mulți dintre ei sunt falimentați de secetă, costurile uriașe de producție și de marii retaileri străini, care nu le primesc produsele în lanțurile lor comerciale.
Zilnic, în platourile Realitatea Plus sunt prezentate soluții simple care pot fi puse în aplicare pentru a schimba ceva în această țară. Nu le dăm noi, le dau experții. Mi-aș dori ca ele să fie implementate, dacă nu toate, măcar unele dintre ele. Mereu mă întreb cu cine putem reconstrui țara și încerc să îmi păstrez speranța, pentru că știu că încă avem elite care iubesc România. Însă vin date alarmante de la Institutul Național de Statistică. Mai bine de jumătate din populația acestei țări este inactivă în câmpul muncii, iar doi din cinci români au un nivel de educație scăzut, adică fie nu au absolvit nicio școală sau s-au limitat la cel mult opt clase. Și mă doare când văd că am fost obișnuiți să întindem mâna, ca niște cerșetori, în loc să stăm drepți și să cerem ce ni se cuvine.
Mă înfioară imagini precum cele pe care le-am văzut la Bacău, acolo unde a fost aglomerație de nedescris la centrele pentru primire a ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană. Sute de oameni s-au înghesuit la coadă încă de la primele ore ale dimineții pentru a lua pachetele care să le dea speranța ca apucă și ziua de mâine. Unui bărbat chiar i s-a făcut rău și a leșinat în timp ce stătea la coada umilinței și a rușinii naționale. Pe voi, stimați politicieni, chiar nu vă mai înduioșează nici măcar aceste secvențe din România reală? Dar cum să vă pese unora, când asta este opera multora dintre cei care ne-au cârmuit în ultimele trei decenii?
Înainte să închei acest editorial, vreau să vă reamintesc, dragi români, că timpul este moneda vieții noastre. Este singura monedă care contează cu adevărat și doar noi putem decide cum să o cheltuim. Cum o risipim? O îngropăm în pământ sau înmulțim talanții, pentru a-i lăsa celor ce ne urmează? Dacă asta ne dorim, trebuie să fim atenți ca nu cumva alții să o mai cheltuiască în locul nostru așa cum fac străinii care ne umilesc și ne tâlhăresc fără milă, de mai bine de trei decenii.
Un editorial scris de Alexandra Păcuraru și Adrian Dragomir.
