Marcel Ciolacu cere verificarea tuturor instalațiilor de depozitare și comercializare a carburanților din țară în urma tragediei de la Crevedia

Marcel Ciolacu cere verificarea tuturor instalațiilor de depozitare și comercializare a carburanților din țară. Foto: Inquam
Marcel Ciolacu cere verificarea tuturor instalațiilor de depozitare și comercializare a carburanților din țară. Foto: Inquam

Premierul României, Marcel Ciolacu, a ordonat inițierea unui control la nivel național, pentru a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de autorizare, funcționare și exploatare la toate instalațiile de depozitare și comercializare a carburanților, inclusiv GPL. Această decizie vine ca urmare a tragicului incident care a avut loc cu două zile în urmă la Crevedia și are ca scop identificarea rapidă a oricăror situații care ar putea fi periculoase pentru siguranța publică.