Bucureşteanul care-şi petrece liniştit serile de vară în Centrul Vechi, deasupra căruia plutesc muzici la modă şi arome, bucureşteanul ieşit la plimbare pe vechile “uliţi” care îmbină aerul pitorescului citadin de-alaltăieri cu proiecţia unui viitor nesigur, bucureşteanul de azi, zic, greu şi-ar imagina că aici, pe Lipscani, pe la mijloc de veac XIX, alte stabilimente erau în top.
Iorga însuşi îl citează pe francezul călător care adună în trei cărţi paginile lui de memorii valahe. Din cea de a treia, “Le Keroutza” (Căruţa), publicată la Paris, în 1846, în două volume, cităm şi noi.
“La Bucureşti, vei întâlni două feluri de băi: turceşti şi valahe. Despre faima celor din urmă aveam să-nţeleg, pentru că am fost conduşi acolo. Acele băi sunt situate în cartierul de-i zice Lipscani, unul dintre cele mai urâte ale oraşului, iar clădirea în care se află este asemeni unui stup uriaş. I-am dat ocol de trei ori, fără a-i descoperi intrarea, după care l-am întrebat pe dl G. pe unde se poate intra. Mi-a indicat o trapă la nivelul pământului, care semăna cu acelea care astupă intrarea dinspre stradă a pivniţelor în orăşelele noastre de provincie. Am fost uimit, dar nu mi s-a părut imposibil să fie aşa. Mi-am amintit că orientalii preţuiesc mai puţin forma şi mai mult fondul, că nu sunt interesaţi de faţadele locuinţelor lor, dar că sunt atenţi la interioare, plăcându-le desfătările tainice; mi-am amintit şi că-n ciuda ţinutei lor neglijente, toarnă pe ei şipuri de balsamuri şi parfum”.
Sursa: antenasatelor.ro
