Bogdan Popovici a fost condamnat în dosarul Trofeul Calităţii şi se află în prezent în închisoare. El a transmis o scrisoare din penitenciar, publicată de Cotidianul.ro, în care afirmă că nu se poate întâlni cu soția sa, condamnată în același dosar. Iată scrisoarea, integrală:
"Se dedică jurnaliștilor Dan Tapalagă și Liviu Avram, campioni ai programelor de purificare.
Aceasta este descrierea unui record mondial al justiției românești.
Pentru că n-am murit în cei șapte ani de cercetări, controale demente și simulacru continuu de proces politic “Trofeul Calității”, pentru că n-am făcut pareză, infarct sau nu ne-am sinucis în cei doi ani de închisoare de până acum, și rău am făcut constată ascultătorii noștri permanenți, pentru că n-am rămas fără voce când Marina a fost culcată săptămâni la rând “două” în pat de o singură persoană, lat de optzeci de centimetri, pentru că nu am murit nici sufocați de supraaglomerare și monstruoasă mizerie fizică, câte două mii de oameni pe șapte sute de locuri mizerabile între ploșnițe, pureci, șobolani si duhori de groapă de gunoi, pentru că n-am înnebunit plimbați zilnic, luni și ani în curți acoperite cu gratii ruginite, curți mari cât o cameră de bloc, asfaltate cu gropi și fără un strop de verdeață, pentru că nu ne tăiem cu cuțitul pe brațe și pe piept, pe față, pe frunte, așa cum se face în pușcării, sau nu intrăm în refuz de hrană în camerele special amenajate, Marina și eu ne calificăm la probe suplimentare de rezistență. Pentru că am fost aleși sa fim trimiși nevinovați în închisoare ni se testează limitele și prin metode perfecționate, superioare celor de la Guantanamo, ale prietenilor noștri americani.
Ni se explică regulamentul, “decât o hârtie”, care spune că avem dreptul la o întâlnire penală lunară, între soți condamnați timp de două ore. Una pe lună. Douăsprezece pe an. Douăzeci și patru în doi ani. Suntem soț și soție, iar regulamentul încurajează, doar pe hârtie, reabilitarea condamnaților prin păstrarea unor legături strânse cu familia. S-a dovedit în întreaga lume, și mai ales în Uniunea Europeană și SUA, că este cea mai bună metodă de reabilitare și de pregătire pentru reintegrarea în societate: păstrarea legăturii strânse cu familia. Nouă, Marina și Bogdan Popovici, nu ni s-a aprobat nici una din întâlnirile din această categorie. Nici o singură întâlnire în două zeci și patru de luni.
Nu sunt fonduri pentru transport de 70 kilometri. Am cerut să ni se oprească din banii personali costul transportului. Am fost refuzați. Ar fi discriminatoriu pentru cuplurile căsătorite, condamnate, care nu au bani, DAR sunt extrem de puține, poate câteva, cuplurile căsătorite cu ambii membri ai familiei arestați.
Noi suntem un experiment model de purificare a familiei. Familiile condamnaților în care membrii nu se văd permanent sau nu comunică intens se destramă repede. Reabilitarea și șansa de reintegrare dispar. Dar nu pentru pretendenții la titlul de campioni mondiali ai reabilitării!
În tot sistemul penitenciar românesc Marina și eu suntem un model de comportament. Participăm la foarte multe activități, predăm cursuri diverde, scriem cărți științifice, facem reviste și cenacluri. Avem probabil dintre cele mai multe “puncte de credit” care măsoară performanța de comportament dintre toți cei 34000 de condamnați definitiv din România.Asta ne califică la o încercare suplimentară! Toți deținuții din România vorbesc la telefon între 20 și 30 minute, legal, zilnic cu familia lor. Eu și Marina Nu putem vorbi unul cu celălalt la telefon. Deloc. Dacă am fi atins, nu mai spun să vorbim, un telefon mobil adus ilegal în penitenciare am fi fost pedepsiți imediat cu tăieri de drepturi sau chiar cu trecerea la un regim de detenție mai sever (eu sunt la regimul semideschis după un an și jumătate de regim închis, iar Marina la regimul deschis, dupa un an și jumatate de regim semideschis).
Ni se aprobă doar o întâlnire intitulată “conjugală” o dată la trei luni (în primele șase luni Nu) timp de două ore. Atunci Marina este transportată într-o cușcă metalică de un metru pătrat fără fereastră într-un camion hodorogit. Da, un metru pătrat, între 6-12 ore de dus si 6-12 ore întors. Cușca arzând vara și înghețând tun iarna. E culcată în noaptea dintre drumuri în camere cu bolnave de tuberculoză! Organizat normal, omenește, acest transport cu vizită cu tot ar dura dus-întors patru ore.
Timpul în care noi ne vedem și vorbim ca să ne păstrăm legătura familială este 0,00094% pe an! (Împărțiți trei luni x 30 zile x 24 ore la 2 ore = 0,00094%. Procentul pe trei luni se păstrează și pe an.) Ca să demonstrăm reabilitarea noastră mulțumim tăcutului ministru al Justiției Robert Cazanciuc pentru că gestionează acest regulament de executare a pedepsei atât de performant!
Mulțumim “eroilor” preacinstiți judecători Livia Stanciu și Ionuț Matei care împreună cu “eroii” preacurți Monica Macovei și Daniel Morar semnează pagini de aur în istoria justiției românești. Toți patru, lipiți ca niște frați siamezi de înalt-prea-cinstitul Băsescu Traian, au demonstrat magistral întregului popor la televizor că oricât de călcată în picioare ar fi o familie în România aceasta poate încă trăi.
Trebuie să mulțumim și naziștilor din lagărele de la Auschwitz, Dachau, Birkenau, doctorului Mengele, savanților de la Guantanamo, care au pus bazele testelor perfecționate de români azi, la care suntem supuși.
Vom demostra până la capăt calitatea fără egal a metodelor de reeducare din România, a justiției sale vizionare și de abia așteptăm, Marina și cu mine, să fim supuși probei campionilor, lipsa de oxigen, în timp ce pentru validarea acestui record mondial vom fi expediați în locul astronauților americani spre cele mai îndepărtate planete în “navete” spațiale fabricate artizanal în atelierele populare românești.
Reafirmăm cu tărie nezdruncinată că familia “românească” este cea mai rezistentă din întregul Univers. Și foarte capabilă de reintegrare pe alte planete unde nu există viață încă. Pentru a construi și acolo, la fel ca în iubita noastră patrie, cele mai înalte culmi ale justiției, civilizației și purificării!
P.S. Declar pe proprie răspundere, susțin și semnez: Dacă știam că e așa de bine în pușcăriile din România ceream de mic!".
