„Văd câte 20 de cazuri terminale în fiecare săptămână, aşa că e greu să spun care e cel mai grav. Diabetul zaharat este o problemă uriaşă şi din punct de vedere medical, dar şi din punct de vedere social”, susţine într-un interviu acordat Mediafax, profesorul universitar doctor Cristian Serafinceanu, scrie Descoperă.
Diabetul zaharat afectează 11,6% din populaţia adultă a României, adică 1,8 milioane de oameni", a declarat doctorul Cristian Serafinceanu, care este şi preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
"Diabetul este o boală cu simptome metabolice, care afectează echilibrul chimic al metabolismului pacientului, iar "principala cauză este obezitatea, în special obezitatea abdominală", a explicat doctorul Serafinceanu. "Simptomele includ poliuria (cantitate foarte mare de urină), nevoia de a consuma foarte multă apă, scăderea rapidă în greutate, pierderea masei musculare şi în timp se poate ajunge la comă diabetică, deshidratare intensă şi o respiraţie de tip special" a mai declarat Serafinceanu pentru Mediafax.
Prezentăm integral interviul acordat de profesorul universitar doctor Cristian Serafinceanu:
Care sunt cauzele care produc Tipul II de diabet?
Cristian Serafinceanu: Sunt două tipuri mari de diabet, Tipul I şi Tipul II. Diabetul este o boală autoimună, în care se distrug celulele producătoare de insulină din pancreasul uman, este o disfuncţie progresivă şi în momentul în care boala debutează clinic, pacientul are nevoie deja de insulină pentru că nu mai are secreţie endogenă de insulină. Acesta este Tipul I, care în general apare la tineri şi la copii. În Tipul II de diabet, secreţia endogenă de insulină nu mai este suficientă calitativ şi cantitativ, pentru nevoile organismului. De obicei, asta apare în momentul în care apare şi obezitatea de tip central, pe jumătatea de sus a corpului (abdominal, umeri, gât). Obezitatea asta care apare din cauza creşterii inadecvate a aportului alimentar pe o durată lungă, de ani de zile. Este o vulnerabilitate genetică, însă nu la toţi oamenii apare obezitatea asta abdominală, sunt oameni la care apare o obezitate generalizată şi ei au şanse mai mici să facă diabet. Stadiul acesta se numeşte, de obicei, sindrom metabolic, pentru că obezitatea abdominală se asociază cu hipertensiune, cu tulburări ale grăsimilor din sânge (colesterol, spre exemplu). Sindromul metabolic include modificările metabolismului glucidic, care sunt premergătoare diabetului zaharat, este o fază care se numeşte prediabet.
Pacienţii pot să-şi dea seama dinainte să se declanşeze diabetul?
Cristian Serafinceanu: Da, dar cu condiţia să-şi facă nişte analize. Dacă are obezitate abdominală, şansele sunt mari să aibă şi celelalte manifestări ale sindromului metabolic, adică hipertensiunea şi tulburările metabolismului lipidic şi probabil şi tulburările metabolismului glucidic, care sunt premergătoare diabetului zaharat, cum ar fi scăderea toleranţei la glucoză. Astfel, o persoană care are obezitate abdominală şi este trecută de 40-45 de ani, în general bărbaţii, sau care ştie că are hipertensiune, ar trebui să facă investigaţii şi pentru celelalte simptome fiindcă de obicei acestea merg împreună, se cheamă sindrom metabolic. Sindromul acesta are mare probabilitate să se dezvolte în diabet de Tip II.
În momentul în care se declanşează boala, ce trebuie să facă pacientul?
Cristian Serafinceanu: Problema este că mulţi ani, diabetul de Tip II evoluează asimptomatic, fără niciun fel de semn. Sunt mulţi pacienţi care ani de zile nu ştiu că au diabet. Mai rău decât atât, sunt persoane care îşi fac glicemia şi constată că aceasta e în domeniul prediabetului sau chiar a diabetului zaharat, dar ignoră, nu încep tratamentul. Să vă explic, glicemia luată dimineaţa, pe nemâncate, este normală până la 99, de la 100 până la 125 e aşa numitul prediabet (alterarea glicemiei bazale), iar peste 125 e diabet. Medicii le spun pacienţilor că au glicemia mai mare şi să aibă grijă ce mănâncă, că le trebuie o dietă structurată, un program structurat de exerciţiu fizic, deci trebuie să creşti exerciţiul fizic şi să reduci aportul caloric şi, bineînţeles, glucidele. De asemenea, în majoritatea cazurilor trebuie şi un tratament medicamentos. Dacă pacientul scade în greutate, dacă face exerciţiu fizic şi dacă îşi ia medicamentele, în 50% din cazuri nu mai face diabet de Tip II, cel puţin pe termen mediu şi lung. Dacă descoperă o glicemie de peste 125, atunci înseamnă că e diabet şi trebuie să ia măsurile necesare imediat. Însă, se întâmplă ca pacienţii să ignore semnele şi deseori ajung la medic după 5-7 ani, atunci când au deja complicaţii, vin direct cu infarct miocardic sau cu un accident vascular cerebral, cu o complicaţie oculară severă sau cu o boală renală avansată. Foarte mulţi pacienţi ajung în situaţia asta, să redescopere diabetul pe care ştiau deja că îl au, dar nu i-au dat nicio atenţie.
Cum a fost cel mai grav caz pe care l-aţi întâlnit?
Cristian Serafinceanu: Secţia mea e secţie de nefrologie pentru pacienţii de diabet, deci sunt pacienţii care vin cu complicaţii renale şi fac dializă. Văd câte 20 de cazuri terminale în fiecare săptămână, aşa că e greu să spun care e cel mai grav. Diabetul zaharat este o problemă uriaşă şi din punct de vedere medical, dar şi din punct de vedere social.
Se simte o creştere a cazurilor de diabet din anii 1980 şi până acum?
Cristian Serafinceanu: Da, enormă. Din cauza excesului de alimentaţie, schimbarea stilului de viaţă, occidentalizarea acestuia. Spre exemplu, în loc să se mai joace fotbal pe stradă, copiii se joacă pe calculator, beau sucuri carbogazoase îndulcite, mănâncă fast-food. Toate acestea au devenit foarte accesibile, foarte ieftine şi foarte apetisante. La copii şi la tineri, asta e nenorocire.
Dar organismul îţi dă nişte semne la un moment dat să te opreşti din mâncat, sentimentul de saturaţie.
Cristian Serafinceanu: Da, îţi dă semne, dar asta în momentul când ai depăşit de mult aportul necesar. Necesarul e 30 de calorii pe kilogram, dacă nu faci efort fizic. Organismul nu-ţi dă semne când ai ajuns la 31 de calorii/kg, ci mai târziu. În timp, semnele întârzie tot mai mult, senzaţia de saţietate intervine mai târziu. De asemenea, apar tot felul de ritualuri psihologice, mâncatul de nervi, mâncatul de oboseală, de stres, de plictiseală. Excesul de alimentaţie este primul pas către diabet şi toate complicaţiile pe care le aduce.
Care sunt simptomele?
Cristian Serafinceanu: Lipsa de insulină acută duce la instalarea simptomatologiei de debut a diabetului zaharat de tip I. De obicei, apare poliuria (cantitate foarte mare de urină), pacientul bea foarte multă apă, scade rapid în greutate, pierde masă musculară şi în timp se poate ajunge şi la comă diabetică, deshidratare intensă, o respiraţie de tip special. Este un debut brutal, ajungi la doctor şi ţi se pune direct diagnosticul.
Ce speranţă de viaţă au pacienţii?
Cristian Serafinceanu: Asta depinde de vârsta de instalare, de modul în care este echilibrat glicemic, de nivelul de educaţie medicală şi, în general, de nivelul de trai pe care îl are. De obicei se trăieşte până la vârstă adultă, sau chiar până la vârsta a treia.
"Diabetul este o boală cu simptome metabolice, care afectează echilibrul chimic al metabolismului pacientului, iar "principala cauză este obezitatea, în special obezitatea abdominală", a explicat doctorul Serafinceanu. "Simptomele includ poliuria (cantitate foarte mare de urină), nevoia de a consuma foarte multă apă, scăderea rapidă în greutate, pierderea masei musculare şi în timp se poate ajunge la comă diabetică, deshidratare intensă şi o respiraţie de tip special" a mai declarat Serafinceanu pentru Mediafax.
Prezentăm integral interviul acordat de profesorul universitar doctor Cristian Serafinceanu:
Care sunt cauzele care produc Tipul II de diabet?
Cristian Serafinceanu: Sunt două tipuri mari de diabet, Tipul I şi Tipul II. Diabetul este o boală autoimună, în care se distrug celulele producătoare de insulină din pancreasul uman, este o disfuncţie progresivă şi în momentul în care boala debutează clinic, pacientul are nevoie deja de insulină pentru că nu mai are secreţie endogenă de insulină. Acesta este Tipul I, care în general apare la tineri şi la copii. În Tipul II de diabet, secreţia endogenă de insulină nu mai este suficientă calitativ şi cantitativ, pentru nevoile organismului. De obicei, asta apare în momentul în care apare şi obezitatea de tip central, pe jumătatea de sus a corpului (abdominal, umeri, gât). Obezitatea asta care apare din cauza creşterii inadecvate a aportului alimentar pe o durată lungă, de ani de zile. Este o vulnerabilitate genetică, însă nu la toţi oamenii apare obezitatea asta abdominală, sunt oameni la care apare o obezitate generalizată şi ei au şanse mai mici să facă diabet. Stadiul acesta se numeşte, de obicei, sindrom metabolic, pentru că obezitatea abdominală se asociază cu hipertensiune, cu tulburări ale grăsimilor din sânge (colesterol, spre exemplu). Sindromul metabolic include modificările metabolismului glucidic, care sunt premergătoare diabetului zaharat, este o fază care se numeşte prediabet.
Pacienţii pot să-şi dea seama dinainte să se declanşeze diabetul?
Cristian Serafinceanu: Da, dar cu condiţia să-şi facă nişte analize. Dacă are obezitate abdominală, şansele sunt mari să aibă şi celelalte manifestări ale sindromului metabolic, adică hipertensiunea şi tulburările metabolismului lipidic şi probabil şi tulburările metabolismului glucidic, care sunt premergătoare diabetului zaharat, cum ar fi scăderea toleranţei la glucoză. Astfel, o persoană care are obezitate abdominală şi este trecută de 40-45 de ani, în general bărbaţii, sau care ştie că are hipertensiune, ar trebui să facă investigaţii şi pentru celelalte simptome fiindcă de obicei acestea merg împreună, se cheamă sindrom metabolic. Sindromul acesta are mare probabilitate să se dezvolte în diabet de Tip II.
În momentul în care se declanşează boala, ce trebuie să facă pacientul?
Cristian Serafinceanu: Problema este că mulţi ani, diabetul de Tip II evoluează asimptomatic, fără niciun fel de semn. Sunt mulţi pacienţi care ani de zile nu ştiu că au diabet. Mai rău decât atât, sunt persoane care îşi fac glicemia şi constată că aceasta e în domeniul prediabetului sau chiar a diabetului zaharat, dar ignoră, nu încep tratamentul. Să vă explic, glicemia luată dimineaţa, pe nemâncate, este normală până la 99, de la 100 până la 125 e aşa numitul prediabet (alterarea glicemiei bazale), iar peste 125 e diabet. Medicii le spun pacienţilor că au glicemia mai mare şi să aibă grijă ce mănâncă, că le trebuie o dietă structurată, un program structurat de exerciţiu fizic, deci trebuie să creşti exerciţiul fizic şi să reduci aportul caloric şi, bineînţeles, glucidele. De asemenea, în majoritatea cazurilor trebuie şi un tratament medicamentos. Dacă pacientul scade în greutate, dacă face exerciţiu fizic şi dacă îşi ia medicamentele, în 50% din cazuri nu mai face diabet de Tip II, cel puţin pe termen mediu şi lung. Dacă descoperă o glicemie de peste 125, atunci înseamnă că e diabet şi trebuie să ia măsurile necesare imediat. Însă, se întâmplă ca pacienţii să ignore semnele şi deseori ajung la medic după 5-7 ani, atunci când au deja complicaţii, vin direct cu infarct miocardic sau cu un accident vascular cerebral, cu o complicaţie oculară severă sau cu o boală renală avansată. Foarte mulţi pacienţi ajung în situaţia asta, să redescopere diabetul pe care ştiau deja că îl au, dar nu i-au dat nicio atenţie.
Cum a fost cel mai grav caz pe care l-aţi întâlnit?
Cristian Serafinceanu: Secţia mea e secţie de nefrologie pentru pacienţii de diabet, deci sunt pacienţii care vin cu complicaţii renale şi fac dializă. Văd câte 20 de cazuri terminale în fiecare săptămână, aşa că e greu să spun care e cel mai grav. Diabetul zaharat este o problemă uriaşă şi din punct de vedere medical, dar şi din punct de vedere social.
Se simte o creştere a cazurilor de diabet din anii 1980 şi până acum?
Cristian Serafinceanu: Da, enormă. Din cauza excesului de alimentaţie, schimbarea stilului de viaţă, occidentalizarea acestuia. Spre exemplu, în loc să se mai joace fotbal pe stradă, copiii se joacă pe calculator, beau sucuri carbogazoase îndulcite, mănâncă fast-food. Toate acestea au devenit foarte accesibile, foarte ieftine şi foarte apetisante. La copii şi la tineri, asta e nenorocire.
Dar organismul îţi dă nişte semne la un moment dat să te opreşti din mâncat, sentimentul de saturaţie.
Cristian Serafinceanu: Da, îţi dă semne, dar asta în momentul când ai depăşit de mult aportul necesar. Necesarul e 30 de calorii pe kilogram, dacă nu faci efort fizic. Organismul nu-ţi dă semne când ai ajuns la 31 de calorii/kg, ci mai târziu. În timp, semnele întârzie tot mai mult, senzaţia de saţietate intervine mai târziu. De asemenea, apar tot felul de ritualuri psihologice, mâncatul de nervi, mâncatul de oboseală, de stres, de plictiseală. Excesul de alimentaţie este primul pas către diabet şi toate complicaţiile pe care le aduce.
Care sunt simptomele?
Cristian Serafinceanu: Lipsa de insulină acută duce la instalarea simptomatologiei de debut a diabetului zaharat de tip I. De obicei, apare poliuria (cantitate foarte mare de urină), pacientul bea foarte multă apă, scade rapid în greutate, pierde masă musculară şi în timp se poate ajunge şi la comă diabetică, deshidratare intensă, o respiraţie de tip special. Este un debut brutal, ajungi la doctor şi ţi se pune direct diagnosticul.
Ce speranţă de viaţă au pacienţii?
Cristian Serafinceanu: Asta depinde de vârsta de instalare, de modul în care este echilibrat glicemic, de nivelul de educaţie medicală şi, în general, de nivelul de trai pe care îl are. De obicei se trăieşte până la vârstă adultă, sau chiar până la vârsta a treia.
