Starea congresmanului împușcat de un atacator furios pe Trump s-a agravat

15 Iunie 2017

După ce comunicatul președintelui Trump a asigurat că Steve Scalise, numărul trei din Camera Reprezentanților, își va reveni, o declarație venită din partea spitalului unde este tratat a anunțat că acesta s-a aflat în stare critică, miercuri noaptea, după ce a fost supus unei intervenșii chirurgicale. Scalise și alte trei persoane au fost rănite în timpul unui meci caritabil de baseball.

Atacatorul James Hodgkinson, un individ de 66 de ani din Illinois, a trimis sistematic mesaje pe site-urile de socializare, în care își exprima supărarea pe președintele Donald Trump și pe alți republicani.

Hodgkinson a deschis focul asupra unui grup de parlamentari republicani și consilieri ai acestora, în timp ce se aflau pe un teren de baseball din Alexandria, Virginia, în apropiere de Washington. Acesta a fost rănit mortal de forțele de ordine de la Capitoliu.

Scalise, un adversar puternic al măsurilor de control al armelor, a fost împușcat în șoldul stâng, suferind rupturi ale oaselor, leziuni ale organelor interne și sângerări severe.

Congresmanul a suferit o intervenție chirurgicală, dar va avea nevoie de intervenții suplimentare, a anunțat un comunicat venit din partea Spitalului MedStar din Washington, informează Reuters.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?