Spionii nimănui – cercul de la Cambridge, adoptat şi abandonat de KGB

5 Septembrie 2014

Cea mai aprigă confruntare dintre Uniunea Sovietică şi democraţiile occidentale din timpul Războiului Rece a fost dusă pe frontul spionajului. Pe această scenă, KGB-ul, suliţa şi pavăza Uniunii Sovietice, şi-a ascuţit dinţii pentru lupta cu principalii săi adversari – Agenţia Centrală de Informaţii a Statelor Unite (CIA) şi Serviciul Secret de Informaţii britanic (SIS).

 

Toţi aveau acelaşi scop – să obţină secretele celeilalte părţi, să tragă o privire scurtă în mintea inamicului, să îi sondeze intenţiile, să îi anticipeze gesturile şi să îl neutralizeze înainte să fie intre în acţiune. Pionii din această arenă erau spionii şi agenţii lor, toţi operând într-o lume a umbrelor unde trădarea şi înşelătoriile erau în floare.

În timpul războiului spionajului era imposibil să se scrie despre el, adevărul nu putea fi dezvăluit până ce dosarele KGB, CIA şi SIS se vor fi deschis pentru investigaţiile publice. Totuli, odată cu prăbuşirea lagărului comunist ce a marcat încheierea Războiului Rece, acest lucru a fost posibil, astfel fiind descoperită povestea a patru dintre cei mai abili spioni englezi din timpul războiului: HAR (Kim) Philby, Guy Burgess, Donald Maclean şi Anthony Blunt. Toţi şi-au trădat ţara pentru a spiona pentru Moscova. În noul climat politic, a devenit posibil să relatezi o istorisire atât din punct de vedere britanic, cât şi rusesc. Astfel că nu e greu să tragi câteva concluzii despre natura spionajului şi adevărata sa valoare în lumea contemporană.

O lume a umbrelor

La începutul anilor 1930, lumea democratică se afla într-o situaţie nefericită. Marea Depresiune economică ridicase extrem de mult rata şomajului, ideologia fascistă îşi întinsese tentaculele asupra Italiei şi Germaniei. Pentru numeroşi tineri studenţi la Universitatea din Cambridge, deşi beneficiau de o serie de privilegii, aceste evoluţii trezeau mari îngrijorări şi erau considerate de nepermis.



Patru dintre aceşti studenţi – Philby, Burgess, Maclean şi Blunt – au hotărât că ar fi momentul să ia situaţia în propriile mâini şi să facă ceva în această privinţă. Ei credeau că democraţiile se vor dovedi prea slabe în faţa lui Hitler şi Mussolini şi ştiau că mulţi oameni din Marea Britanie îi admirau într-adevăr pe aceşti lideri. De asemenea, credeau şi că numai Uniunea Sovietică va fi suficient de puternică pentru a înfrânge fascismul. Aşadar, atunci când au fost abordaţi de un agent de recrutare de la Moscova, cei patru studenţi au acceptat să intre în serviciul KGB.

KGB considera că recrutarea de oameni inteligenţi de la universităţi respectabile era un bun plan de joc, întrucât şansele erau ca, la un moment dat în viitor, aceşti tineri să ajungă printre conducătorii Marii Britanii, de unde, fiind deja bine instruiţi, ar putea să le furnizeze secretele de stat. Şi nu au greşit. Al Doilea Război Mondial era încă în desfăşurare când Maclean avansa rapid în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (FO), Burgess era un apropiat al multor politicieni importanţi, iar Blunt era un ofiţer în Serviciul de Securitate – MI5. Mai uluitor, Philby era un ofiţer chiar în cadrul SIS. Bineînţeles că pe măsură ce se stabileau în aceste poziţii, cei patru raportau totul la Kremlin. Pusă cap la cap, informaţia transmisă de cei patru trebuie să fi fost de nepreţuit pentru Moscova.

Sorţii au surâs în continuare KGB-ului. Chiar înainte de încheierea războiului, Philby a fost numit şeful secţiei anti-sovietice din SIS, astfel că cel care era responsabil cu desfăşurarea operaţiunilor împotriva ruşilor, era un agent rus. Între timp, Blunt, a fost numit pe lista de distribuţie pentru materiale din cel mai bine secretizată operaţiune din timpul războiului, Ultra, decodarea transmisiunilor radio germane.

Apoi, Războiul Rece a înlocuit cel de-al Doilea Război Mondial, iar Philby a fost numit ofiţerul de legătură cu noua organizaţie, CIA din Washington, unde Maclean era prim-secretar la ambasada britanică, stând la masă alături de comisia care se ocupa, printre altele, de problematicile bombei atomice. Burgess, la momentul respectiv, făcea parte din departamentul media al Ministerului Afacerilor Externe. Din acest tablou reiese, fără îndoială, că informaţia furnizată de cei patru agenţi trebuie să fi fost de mare ajutor Moscovei. Însă, dosarele KGB dedicate acestor agenţi sovietici portretizează diferit situaţia.

Neîncrederea, monstrul de sub pat

După Revoluţia Bolşevică, moment în care intrigile serviciilor secrete britanice aproape au distrus noul guvern comunist, KGB-ul a privit agenţia britanică SIS ca fiind cea mai sofisticată şi mai ingenioasă dintre toate agenţiile gemene din statele capitaliste, capabilă de tot soiul de duplicităţi şi de conspiraţii complexe.

Aşadar, deşi KGB a recrutat patru tineri englezi care păreau dedicaţi cauzei lor, putea fi posibil ca SIS să îi dirijeze în mod intenţionat pe aceşti studenţi în calea agenţilor ruşi? Era posibil ca, deşi KGB-ul credea că aceşti patru agenţi au penetrat sistemul britanic, ei, în fapt, să fi penetrat KGB-ul? Astfel că pentru a răspunde la toate aceste întrebări, KGB-ul a irosit timpul valoros al agenţilor săi pentru a sta pe urmele englezilor.

Dosarele KGB arată că o secţie puternică a agenţiei era neîncrezătoare în fidelitatea agenţilor englezi. Ofiţerii au argumentat că a fost totul prea uşor pentru cercul de la Cambridge. Ar putea fi autorităţile britanice atât de naïve încât să permită unor oameni cu un trecut de stânge să ocupe poziţii de încredere în sistem? Cum ar fi putut Philby, care îi ajutase pe comunişti să scape din Viena şi, ulterior, se căsătorise cu o comunistă vieneză, să treacă de verificările de securitate pe care SIS trebuia să le facă tuturor celor recrutaţi?

Această suspiciune a pătat cariera în KGB a spionilor englezi. Niciunul dintre ei nu era considerat de încredere în totalitate. Niciuna dintre informaţiile importante pe care le-au trimis la Moscova nu a fost acceptată şi analizată la adevărata valoarea, decât dacă putea fi confirmată din alte surse. Spionii Moscovei susţineau că nu pot fi siguri că nu erau dezinformaţi în mod deliberat, cu intenţia de a induce în eroare KGB-ul. Iar timpul pierdut de ruşi pentru verificarea celor patru agenţi britanici a lucrat în favoarea Angliei.

Continuarea pe historia.ro

 



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?