Sorin Cârţu a descris, în direct la Realitatea TV, şocul pe care l-a avut, duminică dimineaţă, când a aflat despre dispariţia fulger a prietenului său.
"Când m-a sunat un prieten comun, care ţinea extraordinar de mult la el, l-am pus să repete de cinci ori, nu-mi veneea să cred, abia când a izbucnit în plâns am realizat ce s-a întâmplat. Nu ştiu să fi avut probleme cu inima sau cu altceva, eu mă mai plângeam, el nu lua pastile, mai şi juca, aproape săptămânal, câte o miuţă," a declarat Cârţu.
"Noi am ţinut legătura în permanenţă, cum ajungeam în Craiova îi dădeam telefon, ne întâlneam, ieşeam prin oraş, vineri ne-am văzut. Era o adevărată plăcere să fi în preajma lui."
În ceea ce priveşte cariera prietenului lui, Sorin Cârţu trăieşte cu regretul că regimul comunist, în vremea căruia au atins apogetul în carieră, le-a şi retezat şansa unei afirmări internaţionale. "Din păcate, noi nu am avut ocazia să jucăm în străinătate, cu siguranţă s-ar fi vorbit cu totul altfel despre Ilie Balaci, el nu era jun fotbalist bun, era la nivel de geniu."
sursă foto: GSP.ro