Şofer de autobuz, agresat de doi tineri. "Au venit la uşa din faţă. Parcă erau posedaţi"

14 Octombrie 2015

Şoferul unui autobuz al societăţii Transurb, din Galaţi, a fost agresat iar două mijloace de transport în comun au fost vandalizate de cinci tineri.

Incidentul s-a petrecut la capăt de linie, când câţiva tineri aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice s-au luat la ceartă în apropierea staţiei de autobuz. La un moment dat, unii dintre ei au fugit şi au urcat în mijlocul de transport în comun, fiind însă urmăriţi de prietenii lor, relatează presa locală.

"Am coborât din autobuz pentru a-mi semna foile de parcurs la capăt de linie. Am lăsat uşile deschise şi atunci au urcat doi tineri", a povestit şoferul în vârstă de 54 de ani.

"Ulterior, am auzit bubuituri în spate şi am constat că alţi trei sau patru tineri dădeau cu pumnii în uşă în dreptul celor care se urcaseră deja. Parcă erau posedaţi. Erau beţi sau drogaţi. Am vrut să plec de pe loc, dar au venit la uşa din faţă şi au început să tragă de ea. Au forţat uşa şi doi dintre ei au reuşit să urce în autobuz. M-am luptat cu ei să nu urce, iar unul dintre ei avea o sticlă de bere cu care a vrut să îmi dea în cap, dar am reuşit să mă feresc. Apoi au fugit. Au mai vandalizat un autobuz, care era lângă mine parcat, i-au spart parbrizul într-un colţ", a adăugat bărbatul.

El a mai precizat că tinerii nu s-au speriat nici măcar în momentul în care i-a ameninţat că va suna la poliţie.



Totuşi, această situaţie nu este unică: "În ultimele şase luni am avut trei incidente, acesta şi alţi doi angajaţi bătuţi de şoferii de maxi-taxi. Şoferii noştri se tem să mai iasă pe traseu, mai ales seara, pentru că întâlnesc tot felul de indivizi băuţi sau sub influenţa plantelor. Nu ar fi rău să fie mai multe patrule de poliţie pe traseele nostre”, a explica Ionel Chiriac, şeful Siguranţei Circulaţiei din cadrul Transurb. 

Potrivit sursei citate, schimbarea unui singur parbriz va scoate din bugetul Transrub aproximativ 8.600 de lei, bani care vor fi recuperaţi de la tinerii agresori după ce poliţiştii, care au deschis un dosar penal pentru distrugere, îi vor prinde.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?