Simona Halep urcă în clasamentul WTA fără să facă nimic

18 Octombrie 2019

Simona Halep urcă în clasamentul WTA fără se joace în această perioadă. Simona Halep, aflată în aceste zile într-o perioadă de recuperare, a profitat de eliminarea Elinei Svitolina (4 WTA) de la turneul de la Moscova și va ajunge de luni pe locul 5 mondial.

Simona Halep ajunge pe locul 5 WTA, după eliminarea surprinzătoare a Elinei Svitolina la Moscova.

În optimile de finală ale turneului de la Kremlin Cup, Elina Svitolina, principala favorită a turneului și ocupanta locului 4 WTA, a fost învinsă de rusoaica Veronika Kudermetova (42 WTA) cu scorul de 6-2, 1-6, 7-5.

Astfel, Simona Halep își recâștigă poziția a cincea, în condițiile în care Svitolina cade, începând de luni, pe locul 7 WTA. Totuși, Svitolina a devenit a șaptea jucătoare calificată la Turneul Campioanelor de la Shenzhen, care se va desfășura în perioada 27 octombrie – 3 noiembrie, unde va juca și Simona Halep.

Simona Halep s-a retras de la turneul de la Moscova - Cupa Kremlinului. Din cauza durerilor în zona spatelui, Simona Halep, 28 de ani, a fost obligată să se retragă şi de la turneul de la Wuhan, chiar în timpul partidei cu Elene Rybakina, pentru ca mai apoi, la competiţia de la Beijing, să piardă în turul 2, în faţa Ekaterinei Alexandrova, după ce a cerut pe durata partidei intervenţia medicului.





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?