Sfaturile specialiștilor despre cel mai bun loc în avion: cum îl alegi

13 Iunie 2019

De cele mai multe ori locul pe care îl ocupi în avion îți poate defini experiența ca fiind una foarte plăcută sau din contră. De exemplu, un loc în rândul din mijloc, înghesuit din ambele părți cu siguranță nu va fi plăcut. Află cum îți poți alege cel mai bun loc din avion.

În primul rând ar trebui să te gândești ce ai vrea să faci în timpul călătoriei cu avionul, dacă vrei să dormi, să citești sau să te uiți pe geam, etc. Cu alte cuvinte ar fi ideal pentru tine să-ți alegi locul în funcție de activitatea pe care o vei desfășura.

Așadar, dacă vrei să tragi un pui de somn bine-meritat, e de preferat să eviți zona motoarelor. Cele mai bune locuri pentru dormit sunt locurile din rândurile din față sau locurile dinspre culoar.

Cum să-ți alegi locul cel mai bun din avion în funcție de prioritățile tale

Dacă ești deja sătul de poziția de la birou și vrei ca pe timpul călătoriei cu avionul să adopți o poziție mai relaxantă, adică să-ți întinzi picioarele, atunci ar trebui să alegi un loc aproape de peretele despărțitor. De asemenea, în funcție de avion, scaunele din apropierea ieșirilor de urgență au mai mult spațiu.

În cazul în care nu ești amator de senzații tari, ideal ar fi să stai pe un loc din dreptul apripilor, astfel nu vei simți atât de rău turbulențele din timpul zborului.



Probabil că te întrebi care este cel mai sigur loc în caz de accident. Ei bine, nu există o regulă universală, însă un studiu arată că în 11 din 20 de accidente, pasagerii care au stat pe locurile din spatele avionului au avut șanse mai mari de supraviețuire.

Ce ar trebui să faci înainte de a-ți cumpăra bilet de avion

  • Studiază schema aeronavei, cu care urmează să zbori, dacă acest lucru este posibil;
  • Ia legătură cu reprezentantul companiei aeriene, dacă ai nelămuriri;
  • Înainte de zbor, gândește-te ce este mai important pentru tine – priveliştea din fereastră sau posibilitatea de a te ridica fără probleme din fotoliu;
  • Evită locurile din spatele aeronavei, din apropierea toaletelor sau a bucătăriei;
  • Alege un loc al cărui scaun are spătarul flexibil.

Sursa



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?