Scandalul ia amploare la Tarom. Piloții, audiați de DNA

22 Octombrie 2019

Tarom ajunge la al cincilea director, în doar un an de zile. George Barbu vine la conducerea companiei, după un lung șir de scandaluri, care sunt departe de a se fi tereminat. Azi e prima lui zi la conducerea operatorului aerian de stat. Între timp, pentru a afla dacă s-a dat ordin ca aeronavele să fie oprite, DNA îi ia la întrebări și pe piloții Tarom, informează Realitatea TV.

De marți, Tarom are un nou șef. Vorbim de George Costin Barbu, care fost numit pentru un mandat de 4 luni.

George Costin Barbu a ocupat funcţia de director general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă începând cu anul 2015 si până în prezent.



A ajuns la conducerea Tarom dupa ce funcția a fost refuzată de pilotul Gvinda.  Valentin Gvinda, propus de ministrul Transporturilor, a spus că nu dorește această pozitie după ce a analizat mai bine situația companiei Tarom.

Anul trecut, TAROM a înregistrat o pierdere de aproape 183 de milioane de lei, iar ultimul an pe profit a fost 2007.

După ce Mădălina Mezei a fost demisă, au ieșit la iveală o mulțime de acuzații. Mădălina Mezei spune că Răzvan Cuc, i-ar fi cerut să țină la sol mai multe avioane în ziua moțiunii de cenzură, astfel încât unii parlamentari să nu poată ajunge la București pentru votul din Parlament. De cealalta parte, Răzvan Cuc neaga afirmatiile.

DNA a deschis o anchetă în acest caz. Luni a fost audiată Mezei, iar mați vor fi audiati mai multi piloți Tarom, pentru se afla dacă au primit vreun ordin să oprească avioanele.




Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?