Rusia, interzis în Ucraina. Ce s-a întâmplat

26 Februarie 2019

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a semnat o lege care interzice observatorilor ruşi să monitorizeze viitoarele alegeri prezidenţiale şi parlamentare din Ucraina, potrivit unei declaraţii publicate marţi pe site-ul preşedinţiei.

Legislaţia, adoptată de parlamentul ucrainean la 7 februarie, interzice cetăţenilor ruşi să fie observatori oficiali la alegerile din Ucraina ca reprezentanţi al unui stat străin sau ai unei organizaţii internaţionale.

Conform unei note explicative, legea a fost adoptată pentru a preveni "intervenţia Rusiei în alegerile din Ucraina" şi pentru a preveni "atacurile informaţionale" care vizează distorsionarea faptelor despre procesul electoral din Ucraina.



Luna trecută, ministrul de externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a declarat că a trimis o scrisoare Oficiului pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului, instituţie din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi cunoscută pentru rolul său în monitorizarea alegerilor, scrisoare în care responsabilul ucrainean a cerut să fie respinse cererile depuse de misiunea de monitorizare a Rusiei pentru alegerile din Ucraina.

Atât Ucraina cât şi Rusia sunt membre ale OSCE. Ministerul de Externe rus a declarat că priveşte refuzul Ucrainei de a acredita observatori ruşi ca pe o "încălcare gravă" a obligaţiilor internaţionale în sfera procedurilor electorale general acceptate.

Alegerile prezidenţiale din Ucraina vor avea loc pe 31 martie şi cele parlamentare au fost stabilite pentru 27 octombrie.

Relaţiile dintre Kiev şi Moscova se deteriorează de la începutul anului 2014 ca urmare a anexării Crimeii de către Moscova şi a conflictului armat din estul Ucrainei. 

 

Sursa

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?