Radu Mazăre a ajuns la sediul DNA Constanţa, unde a stat numai cinci minute. El a declarat că i s-a adus la cunoştinţă faptul că s-a început urmărirea penală împotriva lui, ceea ce este ultima fază în ancheta procurorilor, iar dosarul urmează să ajungă în instanţă. Mazăre îşi făcuse totuşi bagajul, pentru că n-a ştiut la ce să se aştepte, dar a ieşit zâmbind şi uşurat totodată din sediul DNA Constanţa.
A precizat că a fost chemat în dosarul în care este cercetat pentru vânzarea, în anul 2004, a terenului din zona Club Castel din Mamaia. Mazăre este acuzat că ar fi vândut subevaluat terenul cu 24 de euro metrul pătrat, în condiţiile în care preţul pieţei ar fi fost de 100 de euro metrul pătrat. DNA a contactat un evaluator din Piatra Neamţ care ar fi ajuns la această concluzie. Mazăre s-a apărat şi a explicat că preţul de 24 de euro a fost stanilit de un specialist selectat prin licitaţie de către un expert din Primăria Constanţa.
Mai multe pe evz.ro