PSD şi ALDE se ceartă pe resursele de gaze din Marea Neagră. O nouă amânare

5 Octombrie 2018
Legea offshore rupe coaliţia
Legea offshore rupe coaliţia

Legea offshore, care va reglementa condiţiile de exploatare a gazelor din Marea Neagră, a intrat în prelungiri. Cele două formaţiuni politice aflate la guvernare, PSD şi ALDE, au intrat în coliziune pe acest subiect şi negociază la sânge fiecare detaliu, în funcţie de interesele proprii.

Liderii coaliţiei de guvernare Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu nu au reuşit să ajungă la un consens în legătură cu Legea offshore, la întrevederea de vineri din Parlament, au spus surse politice pentru Mediafax. Deputaţii nu vor vota nici săptămâna viitoare proiectul Legii offshore.

Potrivit surselor citate la discuţiile din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor pe marginea Legii care stabileşte modul de exploatare al gazelor din Marea Neagră a participat şi deputatul ALDE, Varujan Vosganian, Andrei Gerea şi Daniel Chiţoiu.

De asemenea, o întâlnire va avea loc, săptămâna viitoare, între membrii ALDE şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, pentru a ajunge la un consens asupra formei legii offshore, au adăugat sursele menţionate.

Chiar dacă cererea de retrimitere la Comisii, votată în plenul de miercuri al Camerei Deputaţilor a venit din partea liderului UDMR, Kelemen Hunor, şi parlamentarii ALDE au fost nemulţumiţi de cele mai recente modificări ale Legii offshore făcute de către PSD.

O noua încercare de negociere pe legea offshore urma să aibă loc azi în coaliția de guvernare. Reprezentantantii PSD și cei ai ALDE trebuiau să se întâlnească pentru a discuta fiecare amendament depus la legea offshore, dar deputatul Iulian Iancu a ajuns de urgență la spital.

Scandalul din coaliție face victime. Un deputat PSD a făcut preinfarct, în ziua negocierii cu ALDE

Mărul discordiei este legat de impozitarea companiilor care exploatează gaze din Marea Neagra. Mai exact, ultimul prag stabilit de Liviu Dragnea privind deducerea din impozit.

Şeful PSD a scăzut acest prag, fără consultări, de la 60 la 30 la sută în ultima formă. ALDE şi UDMR nu au fost de acord și de asta nu au vrut să voteze legea. Dragnea nu e dispus să renunțe, dar asa legea nu are șanse să treacă pentru PSD a pierdut majoritatea, în premieră, în Camera Deputaţilor.

La discuţiile de astăzi vor participa deputatul PSD Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii, iar de şa ALDE vor fi senatorul Varujan Vosganian şi Daniel Chiţoiu, fost ministru al economiei.

În prealabil, Dragnea și Tăriceanu au stabilit ca pe legea offshore să se întâlnească specialiștii din ambele partide și sa pună pe hârtie ce propune fiecare. Săptămâna viitoare va fi o nouă încercare de a se adopta legea, după scandalul de la ultimele discuţii în Plen.

Liviu Dragnea, umilit de ALDE, acceptă negocierile pe legea offshore

Camera Deputaților a votat, miercuri, în plen, reexaminarea în comisii a Legii offshore, a cărei miză uriaşă este exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Umilit de parlamentarii ALDE şi UDMR, care au blocat adoptarea legii exploatărilor offshore, Liviu Dragnea a promis o nouă dezbatere şi chiar lansează provocarea ca discuţiile să fie transmise în direct.

"Am înţeles că nu au avut acces la informaţii, aşa au spus. Astăzi (miercuri - N.R.) ne-am trezit în faţa unei aritmetici simple şi nu am vrut să intrăm cu legea la vot, pentru că noi singuri, ca partid, ÎNCĂ înu avem majoritate în Parlament. Va fi o săptămână sau două de dezbateri," a declarat Liviu Dragnea la un post TV.

"Tăriceanu face lobby pentru OMW şi Exxon, Dragnea favorizează Gazprom"

Traian Băsescu a intervenit în scandalul iscat pe Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră.

"Dar interesul României ?

În Parlamentul României este o bătălie fără menajamente pentru legea offshore care vizează taxarea extracţiei de gaze din Marea Neagră.

„Atleţii" bătăliei sunt Dragnea şi Tăriceanu.

Tăriceanu vrea taxe cât mai mici pentru a-şi satisface clientela şi a răspunde pozitiv loby-ului OMW şi EXXON, în timp ce Dragnea,supărat că nu a fost dus în America, se răzbună şi introduce taxe care fac practic necompetitive pe piaţă gazele româneşti din Marea Neagră favorizând astfel GAZPROM.

În această dispută purtată de cei doi aranjori prin servitorii de meserie Iulian Iancu pentru Dragnea şi Varujan Vosganian pentru Tăriceanu, lipseşte un element esenţial: INTERESUL ROMÂNIEI .

Mă întreb, de unde până unde, deciziile în privinţa unui subiect precum resursele de gaze ale ţării sunt gestionate de doi preşedinţi de partide sau de preşedinţii celor două camere.

Unde este guvernul, unde sunt specialiştii, unde este interesul României ?" este mesajul lui Traian Băsescu, postat pe Facebook.

După ce, în şedinţa de marţi, Iulian Iancu de la PSD, preşedinte al Comisiei pentru Industrii și Servici, a avut un dialog extrem de incins cu prim-vicepreşdintele ALDE Varujan Vosganian, Liviu Dragnea propune ca următoarea rundă de discuţii să fie transmisă în direct.

"Să se discute cu cifrele pe masă, pentru ca fiecare argument pro sau contra să fie înţeles de fiecare român. (...) Eu nu am considerat că a fost o acţiune de rea-credinţă a colegilor de la ALDE. Poate s-a greşit în comisie, poate nu a fost o comunicare foarte bună, dar o să vedem în săptămâna sau cele două săptămâni care urmează care este de fapt dorinţa fiecărui grup politic.

Pe de altă parte, ministrul Finanţelor este chiar mai optimist decât şeful său de partid şi susţine că legea va fi votată chiar săptămâna viitoare. "Sunt convins că vom găsi o cale discuţie şi un consens cu toţi colegii, şi de la ALDE şi de la alte partide în comisiile respective reunite, acum că fiecare va vota sau nu, vom vedea, dar sigur coaliţia PSD-ALDE va vota săptămâna viitoare un astfel de proiect", a precizat, miercuri seara, la Antena 3, Eugen Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a mai afirmat că a discutat cu Varujan Vosganian, principalul contestatar al proiectului, în ultima sa formă, şi că este aproape sigur că vor găsi calea de mijloc.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?