PSD jubilează după ce moțiunea de cenzură a picat: "Un eşec total pentru opoziţie"

27 Iunie 2018

Noua strategie de comunicare a PSD constă în mesajele de susținere din teritoriu, la comanda și după punctajul venite de la centru. Dacă Liviu Dragnea nu s-a lăsat văzut în ziua moțiunii, ministrul Turismului, în schimb, de la Arad, a trimis un mesaj polemic după votul pe moțiunea de cenzură.

Ce transmite PSD Sibiu după numărarea votului în Parlament: "moţiunea aberantă pentru demiterea Guvernului iniţiată de PNL a fost un eşec total pentru opoziţie".

Presedintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, care este și ministrul Turismului, compară un miting de ieri al PNL-ului pe cod galben de ploaie cu marele miting al PSD din 9 iunie.

"Diferenţa celor două mitinguri s-a văzut în primul rând prin numărul mult mai mare de susţinători ai PSD, dar şi prin mesajele transmise românilor de cele două partide. PNL i-a pus pe oameni să huiduie Guvernul României, în comparaţie cu PSD, care le-a vorbit românilor despre realizările de până acum, despre soluţii, despre un trai şi mai bun garantat de un program de guvernare votat şi susţinut de cetăţenii ţării noastre", spun pesediștii de la Sibiu.

"Unul dintre principiile democraţiei face referire la "voinţa majorităţii". Astăzi am fost martorii unei acţiuni care a evidenţiat că democraţia se sprijină pe opinia şi voinţa MAJORITĂŢII, drept urmare moţiunea aberantă pentru demiterea Guvernului iniţiată de PNL a fost un eşec total pentru opoziţie.



Parlamentul are astăzi o majoritate PSD pentru că românii aşa au ales, iar drepturile şi deciziile cetăţenilor unui stat democratic trebuie respectate.

PNL, în frunte cu liderul său, Orban Ludovic, a reuşit astăzi să se mai facă o dată de râs, după ce ieri abia a izbutit să adune câteva zeci de persoane în Piaţa Victoriei cu ocazia unui miting de susţinere a Partidului Liberal.

Acest eveniment a fost o umilinţă pentru oamenii ţinuţi ieri în ploaie de Orban, care, cel mai probabil, a înţeles că slăbiciunea partidului pe care îl conduce este evidentă, mai ales în comparaţie cu PSD, alături de care peste 200.000 de oameni au ales să vină la mitingul organizat pe 9 iunie.

Diferenţa celor două mitinguri s-a văzut în primul rând prin numărul mult mai mare de susţinători ai PSD, dar şi prin mesajele transmise românilor de cele două partide. PNL i-a pus pe oameni să huiduie Guvernul României, în comparaţie cu PSD, care le-a vorbit românilor despre realizările de până acum, despre soluţii, despre un trai şi mai bun garantat de un program de guvernare votat şi susţinut de cetăţenii ţării noastre.

"Ca reprezentant al Guvernului cer PNL să înceteze să mai arunce în spaţiu public cu minciuni la adresa măsurilor legislative iniţiate şi susţinute de Guvern, să nu mai instige populaţia la violenţă, să înceteze cu propaganda mincinoasă prin care se doreşte dezbinarea românilor şi să respecte democraţia.", a declarat Presedintele PSD Sibiu, Bogdan Trif, ministrul Turismului", scrie Biroul de Presă al PSD Sibiu.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?