Primar din Constanţa, URMĂRIT PENAL pentru abuzuri

15 Ianuarie 2014
Primar din Constanţa, URMĂRIT PENAL pentru abuzuri
Primar din Constanţa, URMĂRIT PENAL pentru abuzuri
FOTO: infolegal.ro

Primarul, viceprimarul şi secretarul de la primăria comunei constănţene Nicolae Bălcescu sunt urmăriţi penal de procurorii anticorupţie, după ce au înstrăinat, în mai multe rânduri, numeroase terenuri aparţinând domeniului privat al comunei, la preţuri mult subevaluate, informează DNA.

Procurorii anticorupţie de la Constanţa i-au pus sub acuzare pe primarul comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan, şi pe viceprimarul Nicolae Ciocănete, ambii acuzaţi de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând autorităţii publice în cadrul unei activităţi de vânzare a acestora, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere.

Alături de aceştia sunt cercetaţi Mihaela Petcu, secretar al comunei Nicolae Bălcescu, şi Alin Ionuţ Olescu, acuzaţi de complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând autorităţii publice în cadrul unei activităţi de vânzare a acestora, săvârşită de cei care au atribuţii de conducere.

Procurorii arată, în rezoluţia de începere a urmăririi penale, că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 2008 - 2013, Viorel Bălan Viorel şi Nicolae Ciocănete, în calitate de primar şi, respectiv, viceprimar al comunei Nicolae Bălcescu, ajutaţi de Mihaela Petcu şi Alin Ionuţ Olescu, au înstrăinat, în mai multe rânduri, numeroase terenuri aparţinând domeniului privat al comunei Nicolae Bălcescu, la preţuri mult subevaluate (de 20 până la 60 de ori mai mici decât valoarea lor reală de piaţă), fiind provocat astfel un prejudiciu unităţii administrativ teritoriale de peste 200.000 de euro.

Celor patru li s-au prezentat acuzaţiile.



În acest dosar, procurorii DNA Constanţa au făcut, în 10 ianuarie, mai multe percheziţii în comuna Nicolae Bălcescu.
Viorel Bălan este primar al comunei Nicolae Bălcescu din 2008. În 2012, el a câștigat un nou mandat de edil, candidând din partea PNL.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: Mediafax

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

1 0
eSondaj.com
15 Jan 17:27
VICTOR PONTA: Nicuşor Constantinescu este o victimă a regimului Băsescu si a institutilor BASISTE, în condiţiile în care preşedintele Traian Băsescu a instituit din 2005 prin Macovei şi Morar, principalii săi colaboratori, un sistem, inclusiv prin dosare penale, împotriva adversarilor politici, afirmă premierul Ponta.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?