Prețurile, în aer! Ce s-a SCUMPIT cel mai mult în primele șapte luni din 2019?

12 August 2019

Cartofii şi citricele sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în primele şapte luni ale acestui an, creşterile de preţuri fiind de peste 20%.

Cartofii şi citricele sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult în primele şapte luni ale acestui an, creşterile de preţuri fiind de peste 20%, iar în ceea ce priveşte mărfurile nealimentare un avans considerabil de preţ a fost consemnat la tutun şi combustibili, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni.

În rândul mărfurilor alimentare, faţă de sfârşitul anului trecut (decembrie 2018), cele mai importante scumpiri au fost consemnate la cartofi, al căror preţ a urcat cu 21,71% şi la citrice - plus 20,01%, iar preţuri mai mici au fost la ouă (minus 7,71%) şi fasole boabe (minus 2,18%).

Pe de altă parte, în iulie 2019 faţă de iunie 2019, ouăle, carnea de porc şi telemeaua de vacă sunt produsele alimentare care s-au scumpit cel mai mult, în timp ce, cartofii şi fructele s-au ieftinit.

Faţă de iunie 2019, preţurile la ouă au crescut cu 0,64% în iulie, carnea de porc a fost mai scumpă cu 0,58% iar telemeaua da vacă a avut un preţ mai mare cu 0,55%.



Cartofii au fost mai ieftini cu 11,41% iar fructele cu 1,31%.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, faţă de sfârşitul anului trecut, scumpiri importante au fost consemnate la tutun (plus 6,18%), combustibili (plus 4,79%) şi energie termică (plus 4,79%) iar preţuri în scădere au înregistrat gazele naturale (minus 4,93%) şi energia electrică (minus 0,61%).

În iulie faţă de iunie, cel mai mult au crescut preţurile la tutun şi ţigări (plus 1,44%) şi la cărţi, ziare şi reviste (plus 0,53%). Gazele au fost mai ieftine cu 5,53% iar energia electrică a avut un preţ mai mic cu 1,64%.

La servicii, în iulie faţă de iunie, cel mai mult s-a scumpit transportul aerian (9,26%) în timp ce serviciile de telefonie au consemnat preţuri mai mici cu 0,45%. Faţă de sfârşitul anului trecut, serviciile de telefonie au fost mai scumpe cu 5,66%, cele de apă, canal salubritate cu 4,77% iar abonamentele la televiziune cu 3,18%.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 4,1%, în luna iulie a acestui an, de la 3,84% în iunie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare, cu 5,15%, a serviciilor cu 4,11% şi a mărfurilor nealimentare cu 3,44%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni.

"Preţurile de consum în luna iulie 2019 comparativ cu luna iulie 2018 au crescut cu 4,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 4,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2018 - iulie 2019) faţă de precedentele 12 luni (august 2017 - iulie 2018), calculată pe baza IPC, este 4,0%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 4,0%", precizează INS.

În luna iulie faţă de luna precedentă, preţurile de consum au scăzut uşor, cu 0,2%, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu 0,66%, mărfurile nealimentare cu 0,02% iar serviciile au fost mai scumpe cu 0,1%.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat, săptămâna trecută, că banca centrală a păstrat la 4,2% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 3,4% pentru finalul anului viitor. BNR estima în mai 2019 o inflaţie de de 3,3% pentru decembrie 2020.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
pamant roditor
12 Aug 16:12
Romania are pamant roditor.....in cazul in care tradarea nu a atins maximul ...si acela nu mai este in posesia romanilor! In vremea copilariei mele, oamenii de la sate (si rudele lor de la oras) nu cumparau aproape nimic de la magazin: aveau gradini de zarzavaturi, gaini, alte animale domestice, porumb etc etc....
Răspunde
0 0
mihai
12 Aug 11:24
Ma asteptam, pensionarii, marea parte sustinatori si votanti PSD, sa cumpere de la producatorii autohtoni. In schimb, devasteaza rafturile supermarketurilor.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?