Povestea româncei care l-a cucerit pe Obama. Cum a ajuns Rada Mihalcea în topul geniilor din SUA

14 Septembrie 2014
Rada Mihalcea
Rada Mihalcea
FOTO: adevarul.ro

Rada Mihalcea, profesor asociat la Universitatea Michigan, din SUA, a fost inclusă în top 100 cercetători în domeniul inteligenţei artificiale din Statele Unite, distincţie primită din partea preşedintelui american Barack Obama. Recent, a devenit şi cetăţean de onoare al oraşului Cluj-Napoca, scrie Adevărul.ro.

„Domeniul calculatoarelor e un loc unde poţi schimba lumea în bine, cu ajutorul unor aplicaţii, şi asta e ceva la care femeile sunt foarte bune: să schimbe lumea“, crede Rada Mihalcea (40 de ani), o cercetătoare care predă materii ce ţin de interacţiunea dintre om şi computer la Universitatea Michigan, pe locul 22 în topul instituţiilor de învăţământ superior din lume (topul QS 2013).

A lucrat pentru Google, Microsoft şi Samsung pe diferite proiecte care i-au adus recunoaştere şi premii. Clujeanca a fost distinsă cu un „Google Awards Grant“ în 2005 (grant pentru îmbunătăţirea procesării de către calculatoare a limbajului natural), în 2008 – cu un „Career Award“ (un premiu pentru carieră) din partea Fundaţiei Naţionale de Ştiinţă din SUA, iar în 2010 a fost inclusă în top 100 al cercetătorilor din SUA – distincţie primită din partea preşedintelui SUA, Barack Obama.

În acelaşi an a luat Premiul Academiei Române, acordat pentru merite în Ştiinţă şi Tehnologie. Anterior, Rada Mihalcea a apărut în ediţia 2008-2009 a anuarului „Who's Who of American Women“, publicaţie care reuneşte cele mai importante femei din SUA, din toate domeniile.

Citeşte mai mult pe Adevărul.ro.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Rol
15 Sep 08:28
Absolventa de Info "Tiberiu Popoviciu".
Răspunde
0 0
VanGogu
15 Sep 03:13
Daca ar fi asa...cu o asemenea afirmatie ,sigur nu esti din Cluj.Dar cum nu este asa...sigur esti din Cluj!
Răspunde
2 0
Silvia pop
15 Sep 00:07
Felicitari .Clujeni sint destepti.

Răspunde
8 0
adi
14 Sep 20:58
Ca de obicei recunoscuta afara si apoi in romania...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?