Profesorul a povestit, pentru The Guardian, că a luat cu el mai mulți saci de dormit, pentru fiecare sezon, două pilote din puf de gâscă și câteva pături de lână. Le are în partea din spate a dubiței, acolo unde își petrece nopțile.
De la 7:30 dimineața până la 20:30 seara se află la școala unde predă. Apoi, își petrece noaptea în dubița pe care o parchează oriunde dorește. E fericit cu rutina pe care și-a ales-o și susține că este primul care ajunge la școală și ultimul care pleacă, înaintea personalului auxiliar care se ocupă de curățenie.
Care e povestea din spatele gestului profesorului
Profesorul susține că a decis să trăiască într-o camionetă pentru a fi cât mai aproape de școala la care dorește să predea. Între propria locuință și școala unde îi invață pe elevi e o distanță care se parcurge în mai mult de o oră și jumătate.
Profesorul spune că ar fi pierdut mult timp pe drum și, din acest motiv, a considerat că este mai bine să se mute în dubiță pentru a fi aproape de școală.
Inițial, profesorul s-a gândit că se mută în dubiță doar temporar, până reușește să-și cumpere o locuință mai aproape de casă. Dar, ulterior, s-a obișnuit cu acest loc în timpul săptămânii, așa că a decis că îi este bine și așa.
De ce preferă profesul să predea doar la o anumită școală
Profesorul susține că a ales să predea numai la respectiva școală pentru că are un stil de predare... altfel. La alte unități la care a predat, superiorii săi i-au dat calificative mici, considerând că metoda de predare nu e dintre cele mai bune. La școala la care predă acum, însă, simte că elevii sunt dornici să învețe de la el, iar personalul este prietenos.
În experiența sa, însă, a avut parte și de incidente neplăcute. De regulă, își pregătește ceva de mâncare, seara, în bucătăria școlii, apoi o lasă pentru a o consuma a doua zi.
Într-o seară, profesorul a povestit că a uitat mâncarea pe foc și a fost la un pas să provoace un incendiu. Alarma a pornit, iar elevii și profesorii din școală au dat buzna să vadă ce se întâmplă. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, pentru că flăcările au fost stinse la timp și singura pagubă a fost fumul gros din bucătărie.