Încă un focar de pestă porcină, confirmat în România

10 Ianuarie 2019

Încă un focar de pestă porcină, în județul Buzău. IDSA București confirmă prezența virusului PPA, la toți cei patru porci, din gospodăria din Focșănei, scrie realitateadebuzau.net.

În cursul zilei de miercuri, trei porci au fost eutanasiaţi de veterinarii de la DSVSA Buzău, după ce instituţia a fost înştiinţată cu privire la înregistrarea unei mortalităţi la un porc domestic dintr-o gospodărie din satul Focşănei, comuna Vadu Paşii.

Echipa DSVSA s-a deplasat la faţa locului pentru ridicarea cadavrului, ocazie cu care a constatat că în aceeaşi gospodărie mai existau trei porci care prezentau stări febrile, două cu simptome mai puţin accentuate şi una în stare de agonie.

Animalul găsit în agonie a fost eutanasiat şi transportat la sediul DSVSA Buzău, împreună cu cadavrul raportat initial, după care s-a efectuat o decontaminare temeinică a gospodăriei.

Pe lîngă cele două dezinfecții efectuate ieri, DSVSA Buzău a procedat la informarea locuitorilor și amplasarea de afișe în zona gospodriei afectate, dar și recensămîntul suinelor din localitate.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?