Parodia unei vedete tv la adresa lui Trump a atras oprobriul si a costat-o pe aceasta slujba

31 Mai 2017

O binecunoscută actriță de comedie a fost criticată dur, atât de oficiali republicani, cât și de către democrați, în urma unei fotografii menite a fi o glumă, în care aceasta ținea în mână un mulaj reprezentând capul tăiat al lui Donald Trump.

Deși se voia un moment comic, o mare parte a opiniei publice nu a gustat gluma, iar postul CNN, cu care actrița Kathy Griffin avusese un contract, a rupt orice legătură că aceasta, informează The Whashington Times.

După ce Kathy Griffin a expus fotografia, aceasta continuă să primească din plin ecourile survenite în urma glumei sale, considerată mult prea grosolană.

Aceasta l-a înfuriat pe președintele Trump, a atras critici pe scară largă din partea reprezentanților ambelor partide politice americane și a costat-o pe actriță slujba sa de la CNN.

Întreaga familie Trump a reacționat categoric la ieșirea lui Griffin.



„Ca mamă, soție și ființă umană, acea fotografie este foarte deranjantă. Când vă gândiți la unele dintre atrocitățile care se întâmplă astăzi în lume, a exhiba o astfel de fotografie ca aceasta este pur și simplu un lucru greșit și mă face să-mi pun întrebări despre sănătatea mentală a persoanei care a făcut-o”, a declarat Melania Trump într-o postare.

Donald Trump Jr. a fost și mai tranșant:

„Dezgustător, dar deloc surprinzător. Aceasta este astăzi Stânga. Ei consideră acceptabil. Imaginați-vă cum ar fi fost dacă un conservator i-ar fi făcut acest lucru lui Obama când era președinte!”  

În urma reacțiilor virulente, Griffin a postat un videoclip pe contul ei de socializare, în care își prezintă scuzele și recunoaște că a trecut limita.

În urma valului de critici, postul CNN a anunțat miercuri că a încetat colaborarea cu Griffin.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?