Papa Francisc acuză limbajul de pe Facebook: Merge uneori până la "linşare morală"

22 Ianuarie 2016

Papa Francisc s-a întâlnit cu directorul general al companiei Apple, Tim Cook, și a transmis în același timp un mesaj în care trage un semnal de alarmă în privința noii agresivități din discursul politic, religios și pe rețelele de socializare.

Vaticanul nu a dat nicio informație despre conținutul întâlnirii private de vineri. În mesajul difuzat  cu ocazia celei de-a 50-a Zile Mondiale a Comunicațiilor Sociale, suveranul pontif a pledat pentru "o bună utilizare a comunicării", care "ajută la ieșirea din cercurile vicioase ale condamnărilor și răzbunărilor", potrivir Agerpres.

Papa, care este urmărit pe Twitter de milioane de persoane, a insistat asupra "adevăratului simț civic ce se construiește în rețea". "Nu tehnologia decide dacă comunicarea este autentică sau nu, ci inima omului", a afirmat Jorge Bergoglio, avertizând în privința unei comunicări care poate "răni", putând merge până la "linșarea morală", îndeosebi prin intermediul rețelelor de socializare.

"Putem și trebuie să judecăm situațiile de păcat, dar nu putem judeca persoanele", a subliniat Papa, adresându-se preoților în același mesaj, intitulat "Comunicare și milostivire: o întâlnire fecundă".





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?