OPEL recheamă maşinile în service. Modelele vizate sunt foarte populare

17 Iunie 2019

Autoritatea de reglementare a sectorului auto din Germania a cerut Opel, subsidiară a grupului francez PSA, să recheme la service unele maşini echipate motoare diesel deoarece depăşesc limitele admise ale emisiilor, a anunţat duminică publicaţia germană Bild am Sonntag, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Modelele Adam şi Corsa aflate în prezent în circulaţie depăşesc "serios" nivelul permis de oxid de azot. Rechemarea afectează 210.000 de vehicule, din care 54.000 se află în Germania, susţine Bild.

Emisiile de oxid de azot provoacă grave probleme respiratorii, conform Agerpres.

În urma evaluării, Opel a descoperit că aşa-numitul sistem de control Lambda la anumite modele Adam şi Corsa fabricate în perioada 2018 - 2019 "nu este suficient de robust" la viteze ridicate. Asta înseamnă că vehiculele care circulă mai mult de 50.000 de kilometri ar putea depăşi limitele admise ale emisiilor de oxid de azot pe parcursul perioadei lor de funcţionare, a declarat pentru Bloomberg un purtător de cuvânt al companiei germane.

Acesta a adăugat că Opel a început în urmă cu două luni să-i informeze pe clienţi că-şi pot actualiza softurile maşinilor afectate. Anterior, Opel anunţase că procurorii din Frankfurt investighează emisiile motoarelor diesel şi cooperează pe deplin şi în mod transparent cu autorităţile.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?