O căţeluşă şi cei patru pui ai ei au fost acoperiţi de smoală fierbinte

5 Iunie 2009
Foto: Asociaţia ROBI
Foto: Asociaţia ROBI
Foto: Asociaţia ROBI Foto: Asociaţia ROBI Foto: Asociaţia ROBI
Asociaţia de protecţia animalelor ROBI încearcă să salveze o căţeluşă şi pe puii săi care au fost acoperiţi de smoală fierbinte. Din păcate, unul dintre cei patru micuţi a murit deja.
Chiar dacă puiul, cu puţin timp înainte de a fi eutanasiat, a băut lapte călduţ din biberon, soarta lui era pecetluită, nu mai putea fi salvat.

Pentru ceilalţi trei pui şi minunata lor mămică voluntarele Robi au început o luptă contra cronometru. Cel puţin 12 ore pe zi sunt alături de ei, curăţându-i de cumplita smoală şi hrănindu-i pe cei trei sugari supravieţuitori. Aceştia au fost ajutaţi şi de medicii de la o clinică veterinară.



"Cum au ajuns în situaţia asta ? Să nu ne întrebaţi, că nu vom putea răspunde. Una dintre variante, cea prezentată în mesajul de ajutor era că tocmai căţeluşa mamă ar fi vinovată deoarece şi-ar fi dus puii la "căldură". Excludem această variantă, din cel mai solid motiv : animalele au instincte de conservare mult mai puternice decât ale oamenilor, aşa că varianta căţeluşei vinovate că şi-a dus ea singură puii în smoală nici nu intră în discuţie.

Rămân valabile doar două ipoteze:

-  e posibil ca ei să fi stat lângă ceva cald care să se fi vărsat peste ei sau

cineva a vrut să scape de pui sau poate a vrut doar să se distreze (e o modă în România – aceea de a-ţi bate joc de alte forme de viaţă – modă care ne alungă undeva mult mai departe de preistorie) şi i-a aruncat în smoală. În această situaţie se explică de ce căţeluşa mamă nu are smoală pe spate. E posibil să fi intrat în smoală ca să-şi salveze puii", au explicat voluntarii de la asociaţia ROBI.

"Când te gândeşti la uşurinţa cu care unii dintre oameni îşi ucid în cele mai diverse moduri pruncii nou-născuţi, te întrebi care dintre ei merită respect: femeia care îşi aruncă pruncul în latrină ca să scape de ruşinea de a fi născut un copil nedorit sau poate neacceptat de membrii familiei sau căţeluşa care s-a avântat în smoala fierbinte ca să îşi salveze puii? Suntem convinşi că ştiţi răspunsul", ne atrag atenţia reprezentanţii asociaţiei.

Ce se mai întâmplă în continuare cu micuţii pui şi cu blânda lor mămica veţi afla urmărind activitatea asociaţiei ROBI. Vă vor spune rând pe rând chiar voluntarii ceea ce s-a mai întâmplat.

Îi puteţi ajuta, nu doar pe ei ci pe multele animăluţe care au ajuns în grija noastră în ultima perioadă de timp (sunt multe şi voluntarii nu mai fac faţă din niciun punct de vedere – nici măcar al postarilor pe site ) donând atât cât puteţi dumneavostră pe site-ul oficial al asociaţiei ROBI, www.4animals.ro.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?