NU vom mai avea manuale unice! CCR: Legea privind Editura Didactică şi Pedagogică, neconstituţională

19 Aprilie 2018
Manuale unice, autori cu dedicație!
Manuale unice, autori cu dedicație!

Curtea Constituţională a admis joi sesizările de neconstituţionalitate formulate de PNL, USR, PMP şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale privind Legea pentru aprobarea OUG referitoare la transformarea Editurii Didactice şi Pedagogice în societate pe acţiuni, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.

Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen de joi s-au aflat obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului numărul 76/2017 privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică - SA ca urmare a reorganizării Regiei Autonome "Editura Didactică şi Pedagogică" prin transformare, obiecţii formulate de 61 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi de 50 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Uniunea Salvaţi România, grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară, grupului parlamentar al minorităţilor naţionale şi neafiliaţi.

În sesizare, se arată că "prin adoptarea acestui proiect în Parlament se încalcă principiul funcţionării pieţei economice şi mecanismele concurenţiale".

"Ministerul Educaţiei Naţionale pretinde rezolvarea problemei manualelor şcolare prin înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică SA, care va prelua elaborarea, editarea şi tipărirea manualelor şcolare, dar de fapt îşi ascunde propria incompetenţă. În acest sens, proiectul de lege va elimina mediul concurenţial normal, va falimenta şi instaura monopolul asupra unui segment de piaţă, subminând astfel o industrie de 15 milioane de euro. Din perspectiva sistemului educaţional, o astfel de măsură va genera o serie de efecte negative prin uniformizarea actului educaţional şi prin controlarea ideologică a învăţământului. Mai mult decât atât, activitatea la clasă a cadrelor didactice va fi periclitată de lipsa capacităţii de decizie cu privire la suportul didactic diversificat, fapt ce are efecte nocive asupra stimulării creativităţii, metodelor de predare şi învăţare şi nevoilor principalilor beneficiari ai sistemului de educaţie", spuneau reprezentanţii USR.

La rândul său, PNL susţinea că OUG referitoare la transformarea Editurii Didactice şi Pedagogice în societate pe acţiuni este neconstituţională deoarece încalcă dispoziţiile normative referitoare la motivarea urgenţei, a caracterului excepţional existent în momentul adoptării ordonanţei de urgenţă.



De asemenea, PNL consideră că ordonanţa nu cuprinde prevederi de natură a constitui drept comun, nu reglementează raporturi sociale ori conduite umane, nu se aplică pentru cazuri generale şi impersonale, ci are un destinatar individualizat, în speţă Societatea Editura Didactică şi Pedagogică, agent economic privat cu capital de stat.

Pe 20 martie, Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, OUG 76/2017 prin care Editura Didactică şi Pedagogică se transformă în societate pe acţiuni, care are scopul de a edita manualele şcolare obligatorii. Editura Didactică şi Pedagogică trece din coordonarea în subordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?