Mișa a povestit cum i s-au dat papucii de la ANAF: "Am primit un telefon de la Vâlcov și..."

9 Ianuarie 2019
Ionut Misa, în Parlament
Ionut Misa, în Parlament

Ionuț Mișa, fost șef al ANAF și fost ministru de Finanțe, a povestit într-o emisiune TV cum i s-a adus la cunoștință că mandatul său la șefia Fiscului s-a încheiat este înlocuit de necunoscuta Mihaela Triculescu.

Ionuț Mișa a povestit, într-un interviu la Antena 3, cum a fost demis de la conducerea ANAF, el precizând că Darius Vâlcov l-a chemat la Guvern, iar împreună cu ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, l-au anunțat că s-a luat decizia să fie revocat.

Mișa a susținut că i-au spus că sunt mulțumiți de rezultatele profesionale și nu au invocat un motiv pentru revocarea sa.

„Nu știam nimic, nu am avut nicio discuție nici cu ministrul Finanțelor, nici cu premierul din acest punct de vedere. Mi s-a comunicat doar că mi s-a încheiat mandatul, la propunerea ministrului de Finanțe", a spus Mișa potrivit G4media.

Întrebat dacă i s-au făcut unele reproșuri, fostul șef al ANAF a afirmat: „În cadrul discuției nu au fost reproșuri. Mi s-a comunicat doar că s-a luat o decizie și asta e decizia. Înțelegând că așa cum am venit trebuie să și plec, pentru că aceste posturi sunt efemere, nu am mai pus alte întrebări și nu am intrat în alte discuții. Chiar s-a menționat că nu are ce să mi se reproșeze și, din punct de vedere al rezultatelor și profesional, lucrurile sunt foarte bune, sunt mulțumiți".

Chestionat în continuare cum de a fost demis, dacă i s-a spus că sunt mulțumiți, Ionuț Mișa a relatat următoarea scenă:

„Nu a fost un motiv, cel puțin mie nu mi s-a invocat vreun motiv legat de revocare. Am primit un telefon de la consilierul dnei prim-ministru și am fost rugat să merg până la guvern. Când am ajuns acolo, dl ministru era deja în birou și am luat loc. Eu le-am spus că am reușit să finalizăm și ultimele calcule legate de luna decembrie și că am reușit să facem planul și pe luna decembrie și chiar să-l depășim și totodată pe întreg anul am închis cu peste sută la sută realizare de plan. (...) Am discutat doar cu consilierul pe probleme economice al premierului (Darius Vâlcov – n.r.) și cu ministrul Finanțelor. N-am avut nicio discuție cu premierul."

Ionuț Mișa face lumină în cazul banilor datorați Fiscului de către familia Iohannis

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a afirmat duminică seară că schimbarea conducerii ANAF era necesară deoarece era nevoie de a reforma instituţia. Joi, premierul Viorica Dăncilă a semnat decizia de numire a Mihaelei Triculescu în funcția de președinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Jean
09 Jan 01:49
Omul asta e bun, traieste intr-o tara care nu il merita ! Ca multi altii !
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?